Dream-team la Oltchim – Vine şi Leynaud la Vâlcea

0
345
Amandine Leynaud

Oltchim Râmnicu Vâlcea a reuşit să semneze un contract cu Amandine Leynaud, portarul echipei Metz Handball, fosta adversară a campioanei României în grupele Ligii Campionilor. În vârstă de 26 de ani, Amandine a adunat în palmaresul său şase titluri de campioană a Franţei, patru cupe ale Franţei, are 104 selecţii la echipa naţională pentru care a înscris şi un gol, chiar în poarta României, la Campionatul Mondial din Brazilia 2011, unde a fost medaliată cu argint. „Sunt foarte satisfacută de faptul că acest transfer a devenit realitate deoarece este o plăcere şi onoare totodată pentru mine să joc la un club atât de cunoscut ca Oltchim Rm. Vâlcea. Aş vrea să mulţumesc celor de la Metz că au acceptat şi respectat decizia mea de a părăsi clubul francez. Au înţeles faptul că sunt jucătoare profesionistă care îşi doreşte întotdeauna să câştige cele mai importante titluri, iar în cazul de faţă îmi doresc Liga Campionilor”, a spus Amandine. „Credem că am transferat nu numai un portar valoros, dar şi o persoană deosebită, inteligentă şi cu o educaţie aleasă. Vrem să facem un dream-team la Oltchim în sezonul viitor. Va reveni şi Cristina Neagu şi vom avea o echipă şi mai puternică sezonul viitor”, a declarat preşedintele clubului, Petre Berbecaru. Oficialul a precizat că acest contract este valabil pentru un sezon cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an. În urmă cu o săptămînă, campioana României a reuşit să perfecteze un alt transfer „galactic”. Allison Pineau, cea mai bună jucătoare din lume în 2009, a semnat cu formaţia vâlceană şi se va alătura lotului din vară.