Protest spontan la Spitalul „Filantropia” din Craiova

1
165

Peste 50 de angajaţi ai Spitalului Municipal „Filantropia” din Craiova au luat, ieri, cu asalt clădirea administrativă a unităţii sanitare pentru a cere socoteală managerului după ce în ultimele luni s-au înregistrat întârzieri la plata drepturilor salariale.

Cadrele medicale au organizat un protest spontan după ce ieri-dimineaţă, cu doar o zi înainte de plata salariilor, a apărut zvonul conform căruia banii nu vor fi alocaţi la timp. Aşa se face că, în jur de ora 14, în frunte cu liderii de sindicat, medicii şi asistentele s-au adunat la uşa de la biroul managerului pentru a-şi cere drepturile. „Oamenii au venit într-un protest spontan. A fost convocat un Consiliu de Administraţie şi am aflat că salariile întârzie din nou. De câteva luni bune se întâmplă acest lucru şi noi nu mai suntem dispuşi să acceptăm. Avem şi noi probleme. Ne sună băncile, oamenii primesc mesaje să-şi plătească creditele. Nu este normal să se întâmple aşa ceva pe munca noastră”, a declarat Constanţa Bărbulescu, liderul sindicatului Sanitas de la nivelul Spitalului Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova.

Au fost solicitate forţele de ordine

Pentru că spiritele s-au încins la un moment dat, şi protestatarii au cerut cu insistenţă demisia conducerii, au fost solicitate şi forţele de ordine. Pe holul instituţiei şi-au făcut apariţia câţiva poliţişti comunitari care s-au asigurat că lucrurile nu scapă de sub control. Apoi, managerul a ieşit să le dea explicaţii cadrelor medicale şi în cele din urmă atmosfera s-a mai liniştit. Situaţia nu este, însă, rezolvată pe deplin, iar protestatarii au promis că vor reveni dacă nu-şi primesc salariile la timp. „Tichetele de masă nu au putut fi acordate pentru că nu sunt bani. În ceea ce priveşte salariile, s-au înregistrat întârzieri de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate către casele judeţene şi de aici mai departe. Asta a fost problema. În următoarele zile cel mai probabil această situaţie se va rezolva”, a declarat dr. Mihaela Tătaru, managerul Spitalului Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova.   

1 COMENTARIU

  1. Dar faptul ca conducerea spitalului incalca legile (codul muncii, codul civil si de procedura civila, etc)?
    Intradevar Spitalul nu au nici un jurist in functii, managera unitatii oricum cica n-are nevoie de jurist! Motiv sa incalce legea!
    Faptul ca modifica unilateral contractele de munca ale angajatilor? Si nu prin Act aditional cum prevede Codul Muncii?
    Motiv ptr care au mai multe procese pe aceasta tema pe rolul Tribunalului Dolj?
    DEMISIA INCOPENTENTILOR!

Comments are closed.