“Proiectul de modificare a Constituţiei propus de preşedintele Băsescu, praf în ochi”

0
789

Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că proiectul de modificare a Constituţiei pe care preşedintele Traian Băsescu l-ar fi prezentat în cursul serii de duminică democrat-liberalilor este doar “praf aruncat în ochi” pentru a distrage atenţia românilor de la problemele care îi afectează – modificarea Codului muncii şi criza economică. „Cred că este praf în ochi marca Băsescu. Ca să uităm că avem un Cod al muncii, o nebunie generală împotriva tuturor angajaţilor din România, ca să uităm că suntem în criză şi că vom fi în continuare în criză, ca să nu vedem că cei din PDL se bat ca nebunii între ei. Şi acum fix un an, pe vremea asta, îl apucase dorinţa de a modifica Constituţia. Ne-a chemat la Cotroceni şi, după aceea, un an de zile, nu a mai făcut nimic. La fel o să fie şi acum – un an de zile nu o să mai facă nimic. În 2012, la alegerile locale, iar ne va arunca praf în ochi cu modificarea Constituţiei. Tocmai de aceea nu cred că ar trebui să ne mai lăsăm de fiecare dată păcăliţi”, a explicat Ponta. Întrebat dacă în opinia sa este oportună propunerea şefului statului ca mandatul preşedintelui să fie redus la patru ani, liderul social-democrat a replicat că ideea ar fi bună dacă această modificare s-ar aplica şi actualului preşedinte, Traian Băsescu.
”De ce nu a propus Băsescu chestia asta să îi reducă lui mandatul la patru ani sau de ce nu îşi dă demisia? Băsescu vorbeşte întotdeauna de alţii. Dacă el îşi dă demisia cu un an înainte atunci este o idee foarte bună. La Băsescu însă nu se aplică regulile astea. O să punem în Constituţia modificată că nu va mai fi doamna Udrea ministru sau că PDL nu va mai lua toţi banii de la bănci sau de la Administraţia Financiară? Este un preşedinte de partid neserios”, a adăugat Victor Ponta. Potrivit lui Ponta, De asemenea, propunerea ca deficitul bugetar să fie de 3% din PIB, care este „o uriaşă prostie”, i-a fost inspirată preşedintelui Băsescu de premierul Ungariei, Viktor Orban.  El a precizat că opoziţia are un proiect propriu de modificare a Constituţiei care urmează să fie depus la Parlament.  „O să ne prezentăm şi noi proiectul nostru de modificare a Constituţiei pentru a nu mai auzi că opoziţia nu are soluţii. O să îl depunem în Parlament. (…) Oricum, problemele noastre sunt foarte clare: ce facem să oprim Codul muncii, ce facem cu toate problemele economice pe care nu le vor rezolva nici Boc şi nici urmaşii lui Boc şi ce facem cu corupţia. Au luat pionii şi când au ajuns la Blejnar s-au oprit”, a conchis liderul PSD.