Tragedie la Verbița. Trei persoane înjunghiate, una decedată

0
227

O femeie în vârstă de 52 de ani, din comuna Verbița, a anunțat, azi, polițiștii de la Secţia 7 Poliție Rurală Pleniţa cu privire la faptul că la locuința sa are loc un conflict. Oamenii legii au stabilit că, în jurul orei 13, un bărbat de 34 de ani, din comuna Plenița, ar fi pătruns în locuința apelantei, unde i-ar fi lovit cu un obiect tăietor-înţepător pe femeie și pe doi bărbați de 32 și 75 de ani, din județul Mehedinți.

Din nefericire, bărbatul de 32 de ani a decedat. Ceilalți doi au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

De îndată, s-a constituit un colectiv de lucru, fiind mobilizate efective de poliție și desfășurate activități pentru depistarea bărbatului bănuit de comiterea faptei. El se află acum în custodia poliției.

La fața locului s-a deplasat o echipă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj și Serviciului Criminalistic Dolj, condusă de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt și luării măsurilor care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *