Ziua Naţională a Lecturii la Liceul Teoretic „Henri Coandă” din Craiova

0
1443

Anul acesta, pe 15 februarie, se sărbătoreşte în premieră Ziua Naţională a Lecturii, instituită prin Legea nr. 21 din 14 ianuarie 2022, ca un cadru oficial şi simbolic pentru derularea de activităţi vizând încurajarea lecturii, în principal în rândul populaţiei de vârstă şcolară. Cu acest prilej, în şcoli se pot organiza activităţi culturale, sociale şi educaţionale, beneficiind de asistenţa de specialitate a unor instituţii cu atribuţii în domeniul educaţiei şi culturii: biblioteci, muzee, edituri, librării etc.

La Liceul Teoretic „Henri Coandă” din Craiova, Ziua Naţională a Lecturii este marcată  printr-o dezbatere despre importanţa lecturii în lumea contemporană, organizată în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Editura Aius, şi Revista de cultură Mozaicul.

Evenimentul, intitulat „De ce (să) citim? Lectura între plăcere şi cunoaştere”, se adresează elevilor din clasele liceale şi îi are ca invitaţi pe dna. Rodica Păvălan, şef Serviciu Relaţii cu Publicul în cadrul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, şi pe dl. Petrişor Militaru, critic literar, redactor-şef al Revistei Mozaicul. Iniţiativa manifestării aparţine dnei prof. Carmen Teodora Făgețeanu şi dlui prof.dr. Marian Buşe, care, în demersul organizatoric, au fost sprijiniţi atât de conducerea Liceului Teoretic „Henri Coandă”, formată din dna prof. Mihaela Brumar – director şi dna. prof. Claudia Ivașcu – director adjunct, cât şi de dnele. prof. Sonia Dobre – consilier educativ, Ramona Nistor – bibliotecar.

Scopurile dezbaterii sunt motivarea elevilor să citescă zilnic, cultivarea lecturii de plăcere şi conştientizarea rolului esenţial al lecturii atât în dezvoltarea personalităţii, cât şi în crearea de abilităţi necesare în viaţa de zi cu zi.