Reghe, după succesul cu Fcu: “Să nu ne oprim aici!”

0
752

Reacţiile alb-albaştrilor după victoria din derby-ul local:

Laurenţiu Reghecampf: ”Fericit pentru meci, pentru cele trei puncte, continuăm seria bună. Mă bucur pentru seriozitatea de care au dat dovadă jucătorii mei, dar sunt puțin supărat pentru prima repriză pentru că am tratat ușor anumite faze în care puteam marca și să intrăm cu un avantaj mai mare la pauză. Trebuie să mergem mai departe, urmează meciul de la Clinceni, trebuie să câștigăm, să nu ne oprim. Nu vreau să scot în evidență un singur jucător. Unitatea, devotamentul, seriozitatea din apărare, dârzenia cu care au intrat în contacte, asta urmăresc eu. Referitor la calitățile individuale, știm cu toții ce jucători sunt, de-aia sunt la Craiova, de-aia sunt plătiți cu mai mulți bani decât alți jucători. N-am început bine repriza a doua, le-am oferit puțin spațiu. Sper să nu mai am parte de accidentări și cu siguranță echipa noastră va arăta mult mai bine. Fiecare partidă trebuie tratată foarte serios, vrem să intrăm în play-off cu cât mai multe puncte și acolo să facem o figură frumoasă. De acum încolo vor fi doar finale, jucătorii trebuie să înțeleagă că nu există lejeritate. Nu mi-a fost teamă, un spectacol frumos, în Craiova sunt două echipe, fanii iubesc acest fenomen. Se întâmplă și în alte campionate foarte mari, mai sunt și momente de genul ăsta”

Gustavo: ”Sunt foarte fericit că am marcat, a fost o atmosferă foarte bună. Sunt foarte fericit că am ajutat echipa, am luat puncte acasă. E un moment bun pentru noi, e atmosferă bună, se vede și pe teren cum luptăm. Sperăm ca și în meciul viitor să facem la fel. Cred că a fost un joc foarte greu pentru noi, FC U a jucat bine, dar nu a tras la poartă, noi ne-am apărat foarte bine. Cred că merităm victoria. Mi-a fost puțină frică atunci cu atâtea petarde pe teren, s-a oprit jocul, dar a fost bine. Așa, niciodată n-am văzut”

Paul Papp: “Am trăit meciul cu emoții înainte și cu suspans și adrenalină în timpul meciului. A fost un meci bărbătesc datorită și celor din tribună, le mulțumesc că au fost lângă noi și sper să să vină cât mai mulți. Sincer, în adrenalina meciului și în toată vâltoarea aia, nu mi-a fost frică că o să se întrerupă. Suporterii, galeriile, huliganii așa sunt ei și a fost un spectacol frumos. Deja ne gândim la următorul meci, sperăm la 3 puncte și să o ținem tot așa. Aveam foarte mare nevoie pentru că trebuie să ne securizăm accederea în play-off, dar nu s-a terminat, mai sunt meciuri. Noi am vorbit în vestiar și trebuie să ne gândim doar la următorul meci, să luăm meci cu meci, pentru că până acum ne-am gândit la titlu și am avut sincope”.