Sala Polivalentă din Bănie găzduieşte astăzi cele două semifinale ale Final Four-ului Cupei României la baschet masculin. De la ora 17 se dispută partida CSO Voluntari – U BT Cluj, iar de la ora 20, meciul vedetă, SCM Universitatea Craiova – CSM Galaţi. Finala se va disputa joi, 17 februarie. Preţul unui bilet este de 10 lei pentru fiecare dintre cele trei meciuri programate. Accesul publicului este permis în proporție de 30 % din capacitatea Sălii Polivalente. Având în vedere situația epidemiologică, între semifinala 1 și semifinala 2, spectatorii aflați în tribune vor trebui să părăsească sala timp de aproximativ 30 minute pentru dezinfectare.
„Cu siguranţă, acest eveniment este extrem de important pentru clubul nostru. Conducerea face tot posibilul ca totul să fie în regulă, iar noi vom încerca să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor. Va fi un meci total diferit faţă de cele de până acum. Pregătim foarte bine acest meci de o bună perioadă de timp, dar nu are nicio importanţă că i-am mai învins. Vom face tot ce putem să câştigăm, din nou, împotriva lor. Jucătorii sunt pregătiţi atât din punct de vedere fizic, cât şi mental şi îşi doresc să ajungă în finală, să joace cu trofeul pe masă. În primul rând, este important şi pentru mine şi pentru club dacă am câştiga trofeul, ar fi ceva incredibil. Toţi luptăm pentru acest vis, dar pentru mine va fi o competiţie specială” a declarat antrenorul SCMU Craiova, grecul Michalis Kakiouzis.
„Este o şansă pentru baschetul craiovean să se ridice la un nivel organizatoric şi competiţional deosebit. Nu ne convine faptul că presiunea toată este pe noi în prima partidă. Toată lumea deja vorbeşte despre finală, iar eu nu vreau să mă gândesc acolo. Presiunea este pe noi pentru că suntem favoriţi. I-am învins de două ori pe cei de la Galaţi şi toată lumea se aşteaptă la un meci în care vom defila. Nu va fi deloc aşa, pentru că cei din Galaţi îşi vor vinde foarte scump pielea. Sala s-a „împodobit“ într-un mod aparte pentru această competiţie, iar toată lumea va fi plăcut surprinsă de felul în care va arăta spectacolul din tribune şi din teren. Există în baschet „blestemul“ cu echipa organizatoare, care nu a câştigat competiţia în ultimele decenii. Credem că iubitorii de sport din Craiova au nevoie de un spectacol la ei acasă, aşa că nu cred că puteam da cu piciorul unei asemenea ocazii“, a spus managerul SCMU Craiova. Marius Toma.
„Acest Final Four este cel mai mare eveniment organizat de clubul SCM Craiova în ultimii 10 ani. Nu uităm faptul că aici s-a disputat o finală de Cupă EHF, însă nu s-a întins pe această perioadă, de trei zile. De asemenea, a avut loc la Craiova şi un All Star Game, dar care nu a fost organizat de către clubul nostru. Sperăm să ne ridicăm la standardele unui asemenea turneu şi nu în ultimul rând sperăm ca echipa noastră să facă o figură frumoasă. Faptul că am adus Final Four-ul aici este un eveniment major, iar acesta a fost şi target-ul nostru. Dacă vom trece de semifinală, implicit vom realiza cea mai mare performanţă a secţiei de baschet de la înfiinţare şi până în prezent. Mai sunt foarte puţine bilete, se va juca cu casa închisă, pentru că sunt cereri multe de bilete. Echipa ne dă speranţe, iar suporterii vor să vadă un adevărat spectacol sportiv. Vor fi suporteri şi de la Cluj şi Voluntari, am avut cereri de bilete şi din partea lor“, a declarat directorul SCM Craiova, Adrian Cosman.