Controale la transportul rutier de persoane

0
532
În perioada 07 -13 februarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj, împreună cu poliţişti ai formaţiunilor rutiere şi ai Biroului Rutier Craiova au desfăşurat acţiuni pentru verificarea legalităţii efectuarii transportului rutier public de persoane cu autovehicule cu capacitatea de transport peste 9 locuri şi cele destinate transportului de marfa, cu capacitatea de peste 3,5 tone, precum şi pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-COV 2. Au fost aplicate amenzi în cuantum de aproximativ 29.000 de lei.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 153 de sancţiuni, din care 111 pentru conducătorii de vehicule destinate transportului de marfă şi 42  pentru conducătorii de vehicule destinate transportului de persoane, în valoare totală de  aproximativ 29.000 de  lei. Astfel, un bărbat, de 32 ani, din comuna Malu-Mare, a fost depistat de poliţişti, în timp ce  conducea, pe  DN 55, pe raza comunei Secui, un ansamblu auto fără a deţine la bordul autovehiculului suficientă hârtie pentru imprimarea rapoartelor de aparatul de înregistrare.
Cel în cauză a fost sancţionat conform OG 37/2007, cu amenda în valoare de 1.870 de lei. De asemenea, un bărbat de 38 de ani, din comuna Măceşu de Jos, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un microbuz, pe DN 55, pe raza com Rojiste, fără a respecta obligaţia de a emite bilete de calatorie persoanelor transportate. Acesta nu a respectat obligaţia de a transporta persoane numai în limita numărului de locuri înscrise în certificatul de înmatriculare.
Cel în cauză a fost sancţionat  contravenţional conform HG 69/2012, cu amendă în valoare de 4.500 de  lei.  Totodată, un bărbat, de 53 de ani, din Craiova,  a fost depistat de poliţişti, în timp ce conducea un autobuz , pe strada Câmpia Islaz, din Craiova, având o concentrație de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost sancţionat conform OUG 195/2002-R.