SPCLEP Cerăt, cea de-a 47-a structură de profil din Dolj

0
555

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, ieri, alături de vicepreşedintele Oana Bică, la evenimentul prilejuit de începerea activităţii Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP), la sediul Primăriei Comunei Cerăt.

cerat3Cu această ocazie, Ion Prioteasa, preşedintele CJ, a evidenţiat faptul că, prin inaugurarea noii structuri, cea de-a 47-a din judeţ, Doljul îşi consolidează statutul de lider naţional în ceea ce priveşte descentralizarea serviciilor de evidenţă a persoanelor. „Îmi face mare plăcere să mă aflu în Cerăt, o comună cu oameni destoinici şi muncitori, iar această realizare – înfiinţarea serviciului comunitar de evidenţă a persoanelor – reprezintă un argument în plus. Să ştiţi că, din acest punct de vedere, al creării acestor de structuri locale prin care, practic, facilităm accesul doljenilor la obţinerea unui nou act de identitate, suntem primul judeţ din ţară.  Astăzi (n.r. ieri), inaugurăm cel de-al 47-lea serviciu de acest gen şi reuşim astfel să venim în sprijinul celor aproximativ 4.200 de locuitori din Cerăt, care nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze în acest sens la Segarcea, ceea ce se traduce în economii de bani şi de timp”, a subliniat Ion Prioteasa.

Reprezentantul administraţiei judeţene l-a lăudat pe edilul localităţii Cerăt, despre care a spus că sprijinit de aparatul propriu şi de o echipă de consilieri locali implicaţi şi bine pregătiţi, a ştiut foarte bine să utilizeze banul public în interesul comunităţii. „Mă bucur că în fruntea comunei se află un om tânăr, care s-a «bătut» pentru racordarea localităţii la reţeaua de canalizare şi sistemul de alimentare cu apă, iar pentru acest nou obiectiv al comunei Cerăt doresc să vă felicit“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

„Pentru noi, este o zi foarte importantă”

cerat2Primarul comunei Cerăt, Ionuţ Barbu, a apreciat susţinerea de care s-a bucurat iniţiativa înfiinţării serviciului local de evidenţă a persoanelor, atât din partea consilierilor locali, cât şi a autorităţilor judeţene. „Pentru noi, este o zi foarte importantă. Începând de astăzi (n.r. – de ieri), locuitorii din Cerăt nu se vor mai deplasa la Segarcea pentru a-şi obţine actele de identitate şi astfel nu vor mai pierde timp preţios pe drum. Doresc să adresez mulţumirile noastre atât conducerii Consiliului Judeţean Dolj, cât şi celei a Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor, pentru colaborare şi pentru modul în care ne-au sprijinit în această iniţiativă. În egală măsură, le mulţumesc şi funcţionarilor publici, colegilor mei din Primăria Comunei Cerăt, şi consilierilor locali, care au înţeles necesitatea şi oportunitatea implementării acestui proiect, în beneficiul comunităţii noastre”, a subliniat edilul localităţii Cerăt.

 Inaugurarea de astăzi deschide seria unor realizări pe care ni le dorim în acest an, obiective între care se numără centrul medical din comună, căminul cultural, pentru care urmează să fie lansate procedurile în perioada imediat următoare, dar şi lucrările la reţelele de apă şi canalizare, în cadrul master planului judeţean, demers în care, încă o dată, ne-am bucurat de susţinerea CJ Dolj“, a afirmat primarul comunei Cerăt, Ionuţ Barbu.

„Este un moment important pentru aceşti locuitori”

cerat1La rândul său, directorul executiv al Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj, Ciprian Bobocică, a precizat că Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Cerăt este cea de-a 47-a structură de profil înfiinţată în judeţul Dolj. „Este un moment important pentru locuitorii din Cerăt, care vor putea depune cererile de eliberare a actelor de identitate şi vor putea obţine aceste documente chiar aici, în comună, fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze la Segarcea o dată pentru a-şi înregistra solicitările, apoi, din nou, pentru ridicarea actelor. Doljul este judeţul cu cel mai mare număr de servicii locale de evidenţă a persoanelor din ţară şi, în acest fel, Consiliul Judeţean reuşeşte să contribuie la apropierea de cetăţeni a acestui tip de serviciu public.

Vreau să le urez mult succes noilor noştri colegi de la SPCLEP Cerăt şi să îi asigur de susţinerea noastră, pentru a depăşi toate provocările pe care le vor întâlni în activitate…”, a subliniat Ciprian Bobocică.