Decizia privind promulgarea sau retrimiterea în Parlament, zilele următoare
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că este îngrijorat legat de buget şi a transmis Guvernului acest lucru, iar zilele următoarea va lua decizia dacă va întoarce proiectul de buget înapoi în Parlament.
„Bugetul, la o prima analiză pe care am făcut-o, este unul problematic şi riscant. Se prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate. Pe de altă parte, se prevăd cheltuieli foarte mari. Există riscul real să se depăşească deficitul de 3 la sută. Nu putem să nu vedem că aici avem de a face cu o sumă extraordinar de mare la aşa numitele credite de angajament. Sunt credite de angajament prevăzute în valoare de 54 de miliarde, care vor apăsa asupra bugetelor din anii următori. Toate aceste lucruri le-am transmis guvernului, care are un punct de vedere propriu pe care îl va transmite şi în spaţiul public”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, după discuţiile cu premierul Sorin Grindeanu.
Şeful statului va decide zilele următoare dacă promulgă Legea Bugetului de Stat, sau dacă trimite proiectul de lege înapoi în Parlament. „În zilele următoare, împreună cu echipa mea, vom aprofunda analiza acestor două bugete. Sigur, vom avea în vedere şi punctele de vedere prezentate astăzi de prim-ministru şi de ministrul Finanţelor, dar, în ansamblu, trebuie să recunosc că sunt îngrijorat”, a conchis preşedintele.