Bulgaria „bate” România la salariul minim

0
439

Cu un salariu minim de 275 de euro, România ocupă penultimul loc în clasamentul statelor membre, Bulgaria fiind singura ţară unde se înregistrează un salariu mai mic – 235 euro, se arată în comunicatul de presă Eurostat, publicat în 10 februarie. La polul opus, cu un salariu minim pe economie de 8,5 ori mai mare decât al Bulgariei, se află Luxemburgul unde remuneraţia minimă atinge 1.999 euro.

euroUn comunicat emis recent de către Comisia Europeană ne arată că în comparaţie garantat în anul 2008, de doar 139 euro, România a înregistrat progrese semnificative, reuşind să-şi dubleze salariul pe parcursul ultimilor 10 ani. Această creştere plasează ţara pe locul 2 în Europa în termeni de modificări salariale, însă decalajul faţă de media europeană rămâne semnificativ. Potrivit datelor Biroului de statistică al UE (Eurostat), la 1 februarie 2017, 22 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene foloseau un nivel minim naţional de salarizare, excepţie făcând Austria, Cipru, Danemarca, Italia, Finlanda şi Suedia.

Salariu minim peste 1.000 de euro – şapte state membre

Datele reliefează trei grupuri principale de state membre în ceea ce priveşte nivelul minim de salarizare, exprimat în euro:  salariu minim sub 500 de euro pe lună – în această categorie sunt incluse zece state membre, toate situate în estul Uniunii: Bulgaria (235), Romania (275), Letonia şi Lituania (ambele 380), Cehia (407), Ungaria (412), Croaţia (433), Slovacia (435), Polonia (453) şi Estonia (470); salariu minim între 500 şi 1.000 de euro – cinci state membre, situate în partea de sud, intră în această categorie: Portugalia (650), Grecia (684), Malta (736), Slovenia (805) şi Spania (826);salariu minim peste 1.000 de euro – şapte state membre, toate situate în regiunea de nord-vest a Europei, se înscriu în această categorie, şi anume: Luxemburg (1.999), Irlanda (1.563), Olanda (1.552), Germania (1.498 ), Franţa (1.480) şi Marea Britanie (1.397).

 ***

Raţia de 1:9 dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu minim din UE, se reduce la 1:3 atunci când se ia în calcul puterea de cumpărare standard, deoarece statele membre cu salarii minime reduse au, în general, preţuri relativ reduse comparativ cu cele unde se înregistrează salarii minime mai ridicate.