Sfârşit dramatic pentru 150.000 de pinguini; Au murit după ce un iceberg gigant i-a izolat pe uscat

0
418

150.000 de pinguini Adelie, care trăiau în Antarctica, au murit după ce un iceberg de dimensiunile Romei a rămas blocat în apropierea coloniei lor, obligându-i să meargă zeci de kilometri pentru a reuşi să găsească ceva de mâncare. Pinguinii trăiau în zona Capului Denison, în Golful Commonwealth, pe o suprafaţă întinsă de gheaţă cu ieşire largă la mare. În 2010, însă, un bloc de gheaţă imens cu o suprafaţă de 2.900 de kilometri pătraţi a rămas blocat în Golf, astfel că pinguinii au fost, pur şi simplu, izolaţi pe uscat, fără posibilitatea de a ajunge imediat la apă pentru a-şi găsi hrană. Se pare că icebergul a plutit în apropierea coastei timp de 20 de ani înainte să se izbească de calota glaciară şi să rămână înţepenit. Astfel, pentru a pescui, pinguinii trebuie acum să parcurgă pe jos o distanţă de aproximativ 60 de kilometri de-a lungul coastei. În timp, această călătorie anevoioasă a avut, însă, efecte devastatoare asupra coloniei. Cercetările conduse de oamenii de ştiinţă de la Centrul de Cercetare pentru Schimbările Climatice de la Universitatea New South Wales din Australia au arătat că, din 2011 şi până în prezent, colonia care însuma pe atunci 160.000 de pinguini s-a redus la doar 10.000. Aceştia prevăd că întreaga colonie va dispărea în cel mult 20 de ani dacă gheaţa care acoperă marea nu se va sparge sau dacă icebergul gigant, numit ce cercetători, B09B, nu este dislocat. Existenţa pinguinilor Adelie este cunoscută în zonă de mai bine de 100 de ani, dar în această situaţie perspectiva pentru exemplarele din această specie rămase la Capul Denison este extrem de îngrijorătoare. „Oprirea icebergului B09B în Golful Commonwealth, în estul Antarcticii, şi creşterea ulterioară rapidă a suprafeţei de gheaţă care se află şi acum în continuă expansiune a determinat mărirea distanţei pe care pinguinii Adelie stabiliţi în zona Capului Denison trebuie să o parcurgă pentru a găsi hrana necesară supravieţuirii. Acest eveniment a provocat un experiment natural care ne permite să investigăm impactul pe care îl are evenimentul eşuării icebergurilor, dar şi al extinderii gheţii de-a lungul coastei de est a Antarcticii”, au scris cercetătorii într-un articol publicat în Antarctic Science.