Ceea ce ştim este că de la anexarea Crimeii în 2014, şi acţiunile militare de destabilizare ale Rusiei în Ucraina, relaţiile între Washington şi Moscova nu au încetat să se degradeze. Reamintind într-un fel de perioada “războiului rece”, definită astfel pe la 1962, de istoricul, filosoful şi politologul Raymond Aron: “Războiul este imposibil, iar pacea improbabilă“. Şi dacă ex-URSS şi SUA nu s-au confruntat vreodată direct, de-a lungul anilor, în schimb prin grupuri interpuse au făcut-o la o manieră indirectă, sprijinind mişcările de eliberare pro-societice, respectiv contra revoluţionare susţinute de CIA. În Siria ruşii şi americanii se pregătesc de un război rece prin procură. Ruşii îl susţin deschis pe Bashar al-Assad şi bombardează opoziţia non-jihadistă, iar americanii ajută rebelii, ce reclamă despărţirea de Bashar al-Assad. Şi asta într-un moment în care SUA şi Europa doresc ranforsarea angajamentelor lor contra terorismului promovat de Daesh. În opţiunea lor, islamiştii nu pot beneficia decât de o soluţie favorabilă lui Bashar al-Assad în Siria: opoziţia moderată fiind marginalizată, islamiştii Daesh ar putea devenii singura alternativă la dictator. În marja Conferinţei de Securitate, care s-a deschis vineri “grupul de susţinere internaţională a Siriei”, s-a reunit joi la Munchen. Dacă beligeranţii războiului civil sirian n-au fost prezenţi la dialog, în jurul mesei – negocierile fuseseră suspendate la 3 februarie a.c., în urma ofensivei trupelor loialiste lui Bashar al-Assad susţinute de ruşi, asupra Alep – , reuniunea a avut în schimb reprezentanţi ONU, UE, Ligii Arabe şi a 17 ţări implicate în conflict, în Coaliţia anti-Daesh, sau puteri regionale rivale (Iran şi Arabia Saudită). Tonul ridicat între oficialii ruşi şi occidentali – sâmbătă 13 februarie a.c. – aparent constructiv şi voit alarmist l-a dat premierul rus Dmitri Medvedev, care a recunoscut că “tabloul este mult mai sumbru decât în 2007“, anul în care preşedintele Vladimir Putin intervenea la aceeaşi conferinţă. Înaintea sosirii la Munchen, Dmitri Medvedev pusese în gardă pe americani şi aliaţii arabi, în dosarul sirian “asupra unui nou război mondial“, în interviul acordat cotidianului german Handelsblatt, calificând Rusia “cea mai mare putere nucleară mondială“. Asta după ce ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu menţionase că ţara sa şi Arabia Saudită – devenită aliatul Ankarei – ar putea iniţia operaţiuni terestre contra Statului Islamic în Siria. John Kerry, secretarul american de stat, a amintit că “căutarea păcii şi libertăţii rămâne importantă ca acum 50 de ani“. Niciodată în istorie crizele nu au fost atât de numeroase şi de importante. La Munchen, Rusia s-a aflat singură contra tuturor, atât preşedintele polonez Andrezj Duda, cât şi omologii săi lituanian Dalia Grybauskaite şi cel ucrainian Petro Poroşenko acuzând Rusia de promovarea unei “Europe alternativă”. Dacă şeful diplomaţiei germane Franz-Walter Steinmeier a evaluat la 50% şansele de succes ale acordului convenit – întreruperea temporară a focului în Siria – omologul său, Serghei Lavrov, a acuzat Pentagonul de a proceda contrar Departamentului de stat. S-a discutat şi despre sancţiunile occidentale contra Moscovei, dar americanii au trimis balonul în terenul rus. Rusia ştie bine că aplicarea acordului de la Minsk – pe care de altfel nu dă doi bani – generează menţinerea sau ridicarea sancţiunilor.
