Guvernul a decis, ieri, să decaleze Concursul „George Enescu” pentru aceeaşi perioadă a anului viitor, astfel încât să se desfăşoare o dată la doi ani, alternând cu ediţiile Festivalului „George Enescu”. Executivul susţine că nu va crea prejudicii eventualilor concurenţi, întrucât înscrierile pentru ediţia 2013 a competiţiei nu au început.
«Conducerea Ministerului Culturii şi Comitetul de Organizare al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu” au analizat bugetul propus de Guvern prin Ministerul Culturii, precum şi structura şi programul ediţiei din 2013. Având în vedere că bugetul festivalului este susţinut în cea mai mare parte de Guvernul României, pe fondul actualelor condiţii economice, a fost regândită construcţia acestuia în aşa fel încât România să continue să organizeze acest eveniment la standarde internaţionale, facilitând un schimb cultural unic între cultura şi artiştii români şi patrimoniul cultural mondial», a informat Biroul de presă al Executivului. Guvernului, în calitate de producător al evenimentului, i se alătură şi Primăria municipiului Bucureşti, care va contribui cu o sumă din bugetul propriu la fondurile necesare finanţării festivalului. S-a analizat şi posibilitatea continuării atragerii unor fonduri din surse private, existând interes din partea unor companii, susţine sursa citată.
Festivalul „George Enescu” va avea loc în perioada 1-28 septembrie, găzduind 150 de spectacole de muzică, operă şi balet în Bucureşti şi în alte centre culturale din ţară: Arad, Bacău, Braşov, Cluj, Iaşi, Sibiu şi Timişoara. «În urma analizei efectuate, s-a decis regândirea structurii şi a modului de organizare a Concursului Internaţional „George Enescu”. În acest sens, s-a hotărât decalarea ediţiei din acest an a concursului pentru aceeaşi perioadă a anului viitor, astfel încât să se desfăşoare o dată la doi ani, alternând cu ediţiile Festivalului „George Enescu”. Această modificare de calendar nu va afecta standardele concursului, ci este menită să permită o îmbunătăţire a acestora, în condiţiile efortului logistic şi financiar pe care un astfel de demers îl presupune», dă asigurări Guvernul.