Un regim paranoic care este, în acelaşi timp, şi una dintre dictaturile cele mai crude ale planetei, avansează periculos în a deţine arme nucleare sofisticate. Asta este tot ceea ce poate fi reţinut din încercarea nucleară, se spune „reuşită”, efectuată marţi, 12 februarie a.c., de Coreea de Nord, a treia după cele din 2006 şi 2009. Este o situaţie la fel de periculoasă, dacă nu mai mult, decât perseverenţa Iranului de înarmare nucleară. Tot echilibrul strategic din Asia este în pericol. Numeroase ţări ale regiunii ar putea fi tentate „ în a urma” Phenianul, încât zona cu cea mai mare creştere economică din lume ar putea deveni teatrul unei curse nebune a armelor de distrugere în masă. Nu e deloc liniştitor. E o moştenire a Războiului Rece. Acum 60 de ani, la 27 iulie 1953, războiul din Peninsula Coreea s-a încheiat fără un câştigător sau un perdant şi fără nici un tratat de pace între nord şi sud, după ce au murit peste un milion de coreeni. Americanii au fost atunci pe punctul de a folosi arma nucleară pentru a asigura victoria asupra nord-coreenilor comunişti şi a aliaţilor lor chinezi şi sovietici. După acest moment, în peninsula divizată, Coreea de Nord a edificat o dictatură monstruoasă. În faţa rivalului sud-coreean, aliat al SUA, dinastia comunistă la putere la Phenian – a lui Kim – a eşuat economic, dar a reuşit să dezvolte un program nuclear şi balistic îngrijorător. Indiferent de opoziţia comunităţii internaţionale, preocupat doar de o proliferare anacronică, tânărul succesor, Kim-Jong-un, al treilea din dinastie, a continuat politica predecesorilor săi: atomul ca armă de descurajare în faţa „forţelor străine ostile” şi în primul rând SUA, iar pe plan intern atomul ca instrument de mândrie naţională şi de consolidare a legitimităţii sale. China, principalul susţinător economic al unei ţări epuizate, şi-a exprimat nemulţumirea şi opoziţia. Înainte de această încercare, media chineză a solicitat chiar o suspendare a ajutorului drept presiune asupra Phenianului. Consiliul de Securitate al ONU a condamnat încercarea, considerând-o drept o ameninţare clară pentru pacea şi securitatea internaţională. Coreea de Nord este o durere de cap diplomatică, în primul rând pentru China şi SUA. De la sfârşitul Războiului Rece, preşedinţii americani, indiferent de numele lor, au alternat perioadele de confruntare cu cele de deschidere. Fără rezultat. În 2001 şi 2002, George W. Bush a plasat Coreea de Nord în „axa răului”, alături de Iran şi Irak, sub acuzaţia de susţinere a terorismului internaţional. Discuţiile celor şase, între cele două Corei, China, SUA, Rusia şi Japonia, au fost un eşec. Seulul ar vrea reluarea dialogului cu Phenianul. În schimb, Barack Obama rămâne prudent. China se teme de colapsul economic al Coreei de Nord, care ar putea conduce la o reunificare a peninsulei sub influenţă americană, perspectivă inacceptabilă pentru liderii chinezi. O parte din răspuns nu este, în ultimul rând, mai aproape Beijingului, care susţine regimul nord-coreean. Testul nuclear de marţi este un test politic pentru Xi Jinping, noul număr unu al Chinei.
