Transelectrica a primit acordul de a sista exporturile de energie

0
323

Ministrul Economiei, Lucian Bode (foto), l-a revocat din funcţie pe directorul general al Transelectrica, Horia Hăhăianu, la solicitarea premierului Mihai Răzvan Ungureanu. „În cadrul întâlnirii de lucru ce a avut loc în seara zilei de 13 februarie la Palatul Victoria, premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a solicitat ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Nicolae Bode, revocarea din funcţie a directorului general al CN Transelectrica SA. Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a dispus revocarea directorului general al CN Transelectrica SA”, a anunţat Ministreul Economiei, într-un comunicat. Surse oficiale au declarat anterior, pentru Mediafax, că premierul a solicitat demiterea lui Hăhăianu pentru proastă comunicare în privinţa resurselor de energie disponibile: „Şefului Transelectrica i s-au reproşat proasta comunicare în privinţa resurselor energetice ale ţării şi faptul că dinspre companie au fost lansate declaraţii contradictorii, care au creat panică”. Surse din Transelectrica au declarat, tot  pentru Mediafax, că preşedintele Traian Băsescu l-a contactat telefonic pe Hăhăianu, înainte de declaraţiile de luni după-amiază, de la Palatul Cotroceni, pe teme energetice, pentru a fi informat cu privire la ultimele date în legătură cu sistemul energetic naţional. Directorul general adjunct al Transelectrica, Octavian Lohan, ar putea prelua conducerea companiei, acesta recunoscând, pentru Mediafax, că i s-a propus postul, însă pe lista de candidaţi mai sunt şi alte două personae.

Ieri, Guvernul a avizat hotărârea care permite companiei Transelectrica, în situaţii critice, să limiteze sau să sisteze temporar livrările de energie electrică la export, precum şi să limiteze consumul de electricitate al unor operatori economici. „S-a arătat, în şedinţa de guvern (n.r. – de ieri), că astfel de măsuri vor fi luate doar în cazuri excepţionale”, au arătat surse oficiale pentru Mediafax. Perioada propusă în proiectul de act normativ pentru aplicarea acestor măsuri este 16 februarie – 15 martie 2012. Primul-ministru, Mihai-Răzvan Ungureanu, a ţinut să sublinieze, asemenea preşedintelui Traian Băsescu, cum că nu există nici o problemă cu furnizarea de energie electrică pentru consumatorii casnici şi industriali, hotărârea de Guvern adoptată de Executiv având un scop preventiv, totul fiind proiectat pentru cât mai buna alimentare a consumatorilor individuali.