Mykhailo Fedorov, în vârstă de 34 de ani, a fost votat miercuri ca ministru al Apărării de Parlamentul ucrainian, ca parte a unei remanieri şi reforme ample iniţiate de preşedintele Zelenski. Fedorov a recunoscut, în faţa parlamentarilor ucrainieni, că 200.000 de soldaţi şi-au părăsit posturile fără permisiune şi circa 2 milioane de ucrainieni au refuzat recrutarea obligatorie. Este pentru prima dată când un oficial guvernamental declară public astfel de cifre, profund îngrijorătoare pentru Ucraina. Preşedintele Zelenski a anunţat, ieri, intenţia de a declara „stare de urgenţă” pentru sectorul energetic ucrainian ca o consecinţă a atacurilor ruseşti şi a deteriorării condiţiilor meteo. Donald Trump a declarat pentru Reuters că singurul obstacol în calea păcii este preşedintele ucrainian, şi n-a exclus o întâlnire cu acesta la Forumul Economic de la Davos. Războiul care face ravagii în Ucraina este considerat cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de al doilea război mondial. Armata ucrainiană se află sub presiune, încercând să respingă un inamic rus din ce în ce mai agresiv. Depăşiţi numeric, în primul rând, de un inamic rus din ce în ce mai agresiv, soldaţii ucrainieni sunt epuizaţi, iar moralul lor este la minimum. În faţa Parlamentului ucrainian noul ministru numit, Mykhailo Fedorov, a dezvăluzit amploarea problemei, cu care se confruntă. Kievul estimează la 200.000 numărul soldaţilor dezertori la care se adaugă alte 2 milioane de ucrainieni care se sustrag de la convocare.















