Invitatul lunii februarie va fi politicianul Emil Constantinescu, fost preşedinte al României în perioada 1996-2000
Teatrul Naţional „Marin Sorescu” va continua şi în 2013 seria de conferinţe din cadrul „Întâlnirilor SpectActor”. Primul invitat din acest an este cunoscutul actor Dorel Vişan (75 de ani), personalitate emblematică a artei teatrale şi cinematografice româneşti. În cariera sa, a interpretat peste 120 de roluri în teatru, în cea mai variată gamă, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, ca şi în film, în producţii româneşti şi internaţionale. Duminică, 27 ianuarie, de la ora 11.00, Dorel Vişan va susţine, în Sala „I.D. Sîrbu” a Naţionalului craiovean, conferinţa cu tema „Omul şi taina lui”.
Dorel Vişan s-a născut la 23 iunie 1937, în comuna Tăuşeni din judeţul Cluj. În anul 1965 a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, fiind angajat ca actor la Teatrul „Lucian Blaga” din Cluj. În 1974 a debutat pe marele ecran în comedia „Păcală”, iar patru ani mai târziu era magistral în „Între oglinzi paralele”, în regia lui Mircea Veroiu. În 1987 Mircea Danieliuc l-a distribuit în filmul „Iacob”, în care Vişan a realizat rolul său de referinţă. După ce, în 1985, Stere Gulea i-a oferit rolul Tudor Bălosu în filmul „Moromeţii”, în 1995 acelaşi regizor l-a distribuit în rolul principal (senatorul Vârtosu) în „Senatorul melcilor”, pentru care a primit Premiul de interpretare masculină la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier – Franţa.
În anii următori, Dorel Vişan a jucat în filmele „Magnatul” (2004) şi „Sistem nervos” (2005). În paralel cu activitatea teatrală şi cinematografică a fost director al Teatrului „Lucian Blaga”, precum şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. „Ticăloşii” (2007), „Der geköpfte Hahn”/„Cocoşul decapitat” (2008), „The Dot Man” (2008), „Beyond America” (2008), „Bibliothèque Pascal” (2010), „Despre oameni şi melci” (2012) sunt producţii care se adaugă celor peste 120 de roluri de teatru şi film cărora inegalabilul artist le-a dat viaţă.
Dorel Vişan este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Debutul său literar a avut loc în anul 1995, cu poezii, în revista „Steaua”, iar până în prezent a publicat patru volume: „De vorbă cu Domnul” (1997), „Vremea cireşelor amare” (1998), „Păcate…” (2000) şi „Psalmi” (2003). În anul 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
«Credinţa mea, pe care o propovăduiesc pe unde pot, este că un artist nu trebuie să facă roluri, ci să recreeze destine. Mă consider un norocos, deşi am trăit multe întâmplări pe care nu le-am pus pe seama norocului. (…) Poate singurul meu regret este cel pe care l-am spus la finalul filmului „Magnatul” în personajul pe care l-am făcut atunci: „Nu-mi pare rău că mor, îmi pare rău că nu m-am priceput să trăiesc”». (Dorel Vişan)