Ştiinţa joacă azi la Sibiu

0
113

Universitatea Craiova joacă azi, de la ora 20.30, la Sibiu, cu Hermannstadt, în etapa a 20-a a Superligii, meci arbitrat de Ionuţ Coza. Din lotul Craiovei nu fac parte pentru acest joc: Romanchuk, Băluţă, Screciu. La gazde, debutează pe banca tehnică Dorinel Munteanu, cel care a reuşit să retrogradeze anul trecut o echipă cu pretenţii europene, precum Sepsi.

Înainte de meci, Filipe Coelho a transmis:

“Nu va fi un meci ușor. Și-au schimbat antrenorul, iar motivația din partea jucătorilor va fi alta. Totuși, noi trebuie să fim pregătiți să întâlnim o echipă solidă, care joacă acasă. Vom face tot posibilul pentru a lua toate cele trei puncte. Nu au rezultate bune, dar jucătorii sunt buni, cu experiență, care cunosc jocul și sunt bine organizați. Au calitate în aspectele tehnice, unii dintre jucători au capacitatea de a juca între linii, de a ataca spațiile. Nu ne va fi ușor, sunt sigur. Pot avea și mingea în posesie, dar noi trebuie să fim mult mai focusați decât ei. După ultimul meci este normal ca jucătorii să fie un pic triști, dar nu avem deloc timp să ne mai gândim la asta. Dispoziția lor de joc este una bună și știu că acesta este un meci important, pentru că întotdeauna următorul joc este cel mai important“,

Prefaţa LPF:

“21 septembrie 2025, Rapid – FC Hermannstadt 1-2: a fost singura victorie reușită de sibieni în ultimele 12 etape, în rest au două remize și nouă partide pierdute.

Din postura de vizitatori, oltenii au câștigat trei dintre cele nouă deplasări din sezonul curent, iar de alte patru ori au terminat la egalitate.

32 de goluri au primit ardelenii în campionatul actual, dintre care 21 au fost încasate în repriza secundă.

58,9 % este media posesiei înregistrată de craioveni în primele 19 etape, locul 1 la acest capitol (FC Hermannstadt – 44,4 %).

FC Hermannstadt este formația cu cele mai puține faulturi comise, doar 181 (Univ. Craiova – 218).

FC Hermannstadt și Universitatea Craiova s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 13 ori, de opt ori s-au impus oltenii, de trei ori au câştigat sibienii, iar alte două jocuri s-au terminat la egalitate.

Întâia confruntare din campionat a avut loc pe 6 octombrie 2018, Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 1-1, goluri înscrise de Elvir Koljic, respectiv Miluţă Blănaru.

Cea mai mare diferenţă de scor: 24 noiembrie 2019, Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 3-0.

Ultimul succes bifat de ardeleni: 10 decembrie 2023, FC Hermannstadt – Universitatea Craiova 2-1.

Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 10 august 2025, Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 1-0, marcator Oleksandr Romanchuk.

De reamintit că cele două au mai fost adversare în finala Cupei României 2017-2018, când alb-albaştrii au învins cu 2-0 (Gustavo, Al. Mitriţă) şi au dus ultimul trofeu în Bănie.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *