Craiova se află de mai multe zile, într-o atmosferă de sărbătoare generată de inaugurarea Târgului de Crăciun. Poate e prematur, dar startul trebuia luat, fiindcă asta fac şi alţi competitori. Organizatorii şi-au pus imaginaţia creatoare, încă din vară „la bătaie” încercând să recreeze o atmosferă autentică de basm, în numeroase zone ale Craiovei, printr-un design insolit, la alte dimensiuni faţă de ediţiile trecute. Între elementele de noutate, brazii impresionanţi, montaţi în centrul urbei, proiecţiile video care vor reedita, se spune, povestea „Spărgătorul de nuci”, instalaţiile luminoase, căsuţele cu dulciuri pentru copii şi atâtea altele. În Piaţa „Mihai Viteazul”, un brad imens decorat ilustrează un magazin de jucării. E o inflaţie de imaginaţie. Şi e prematur de făcut evaluări în privinţa succesului, dar nu e deloc prematur a saluta eforturile organizatorice de amplitudine, făcute de serviciile de resort ale Primăriei Craiova. Se spune că noutatea din acest an, sau una dintre noutăţi, ar fi „zăpada artificială” şi tunurile de zăpadă o vor arăta publicului chiar astă-seară. Mirajul Târgului de Crăciun, de la Craiova, este unul imens şi se apreciază, în baza unor date HoReCa, că numărul turiştilor îl va depăşi pe cel de anul trecut şi de acum doi ani. În zonele consacrate –Piaţa „Mihai Viteazul”, Piaţa „Fraţii Buzeşti”, Piaţa „William Shakespeare”, English Park- nimic nu lipseşte pentru a seduce pe deplin vizitatorii. Târgul de Crăciun -ediţia 2025- inaugurat astă-seară va dura până pe 4 ianuarie 2026. Craiova vibrează la alte dimensiuni, pentru o perioadă de timp, prin afluenţa de turişti, prin ambuteiajele care nu vor lipsi în zona centrală a urbei, prin satisfacţia deplină a tinerilor, disconfortul vârstnicilor ş.a.m.d.. Un numitor comun, la toate acestea, nu există. În topul celor mai reuşite Târguri de Crăciun, din Europa, se regăseşte şi Craiova. Ca un oraş emancipat, ca un oraş care merită văzut, fiindcă are ce oferi în plan turistic, şi, de ce nu, ca un oraş în care merită investit. S-au făcut eforturi deosebite pentru a se recrea o atmosferă de basm, pentru a se menţine o autenticitate a evenimentului, cu o tematică primenită şi activităţi dedicate vizitatorilor de toate vârstele. Craiova este într-o competiţie acerbă: înainte de toate trebuie să se depăşească pe sine însăşi, prin raportare la ceea ce a oferit anul trecut, apoi trebuie să satisfacă noi gusturi. Chiar dacă un sentiment de tristeţe firească, datorat faptului că ne apropiem de sfârşitul anului, ne încearcă, atmosfera de basm creată, mai mult sau mai puţin reuşită, ne pune în faţa unui test de zâmbet. Unii îl încercăm.
















