Victorii importante pentru juniorii Ştiinţei

0
473

În etapa a 5-a a Ligii Eletinelor juniori Under-17, Universitatea Craiova a trecu de SCM Râmnicu Vâlcea, scor 2-0. Golurile alb-albaştrilor au fost marcate de Sârbu şi Boştină. Antrenorul Dragoş Bon a optat pentru următorul prim unsprezece: Manea A. – Ionescu, Manea C., Rezeanu, Sîrbu – Cojocaru, Simon, Pătulea, Moldovan – Boştină, Baiaram. Au mai evoluat pe parcursul jocului: Negrea T., Cristea, Dobre şi Guţă. Ca urmare a acestui rezultat, juniorii Under-17 ai Craiovei ajung la 11 puncte în clasament, fiind pe locul 3.

Partida Universitatea Craiova – Centrul Naţional Mureş din etapa a cincea a Ligii Elitelor U-17, Seria de Vest, se va disputa sâmbătă, 18 noiembrie 2017, de la ora 14, pe baza sportivă de la Aeroport.

La juniori Under-19, în cadrul Campionatului Naţional, seria a 6-a, Universitatea Craiova – CS CN Gib Mihăescu Drăgăşani 12-0. Pentru alb-albaştri au marcat: Nichifor (patru), Vulpe (două), Cristea (două), Baicu (două), Puţaru şi Ciutică. Antrenorul Petrişor Bondrea a aliniat următoarea formulă de start: Marc – Albăstroiu, Constantinescu, Puţaru, Sima – Vulpe, Ciutică, Stăiculescu, Vadasis – Nichifor, Baicu. Au mai evoluat: Vlădulescu, Cristea, Dobre, Baciu şi Cercel. În urma acestui rezultat, juniorii Under-19 ajung la 15 puncte în clasament, fiind pe primul loc în serie, la egalitate cu CSS Slatina. Partida Universitatea Craiova – CSJ Ştiinţa „U” Craiova din etapa a cincea a Campionatului Naţional U-19, Seria a VI-a, se va disputa sâmbătă, 18 noiembrie 2017, de la ora 10, pe baza sportivă de la Aeroport.