Teatrul „Colibri”: Week-end cu „Pinocchio” şi „Invitaţie la joacă”

0
342

Astăzi, 14 noiembrie, la ora 18.00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” (Calea București nr. 56) intră în scenă „Pinocchio”, cu tot cu năzdrăvăniile lui, în spectacolul ce-i poartă numele, adaptare după Carlo Collodi, scenariul şi regia Cristian Pepino, scenografia Cristina Pepino, pe muzica lui Dan Bălan. În distribuție: Rodica Prisăcaru, Emanuel Popescu, Mugur Prisăcaru, Alla Cebotari, Geo Dinescu, Iulia Cârstea și Adriana Ioncu. Duminică, 15 noiembrie, la ora 11.00, publicul se poate bucura de „Invitaţie la joacă”, o reprezentaţie interactivă, veselă, cu năstruşnicul şi celebrul Zdreanţă, de şi în regia Alexandrei Davidescu. Scenografia spectacolului este o creaţie a maestrului Eustaţiu Gregorian, iar coloana sonoră este realizată de Alin Macovei-Moraru. Ies la rampă actorii Iulia Cârstea, Daniel Mirea și Alis Ianoş. Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, la prețurile de 5 lei, 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.