Fondul personal de carte al academicianului Dinu C. Giurescu, donat Bibliotecii „Aman”

0
437

Acad. Dinu C. Giurescu se va afla astăzi la Craiova, cu prilejul semnării actului oficial pentru constituirea fondului de carte „Donația Acad. Dinu C. Giurescu” la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”. Totodată, reputatul istoric va înmâna instituției manuscrisele lucrărilor sale, însemnări, cărți și obiecte personale care au aparținut celor trei generații –  acad. Constantin Giurescu, acad. Constantin C. Giurescu și acad. Dinu C. Giurescu –, cu care va fi înființată o secție ce îi va purta numele. Evenimentul se desfășoară în Sala „Nicolae Romanescu”, cu începere de la ora 11.00, și face parte din programul aniversar dedicat împlinirii a 105 ani de la înființarea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

„O mare surpriză pentru noi şi, totodată, un mare câştig pentru bibliotecă şi pentru comunitate”, consideră Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene, care la sfârșitul lunii trecute s-a întâlnit la București cu acad. Dinu C. Giurescu pentru a discuta detaliile privind donația, ce cuprinde zeci de mii de volume.

Cărțile tratează o paletă foarte largă de teme istorice, în mod cu totul deosebit etapa de istorie contemporană. «Este vorba despre un fond de carte complex şi variat, lucrări extrem de necesare pentru înțelegerea mecanismelor și capcanelor istoriei recente. Toate aceste documente şi volume vor intra în patrimoniul Bibliotecii Județene „Alexandru si Aristia Aman” şi își vor găsi locul într-o frumoasă sală a instituției, în care va fi reconstituită cât mai fidel cu putinţă acea atmosferă propice studiului şi cercetării. Alături de lucrările care vor ajunge în cel mai scurt timp la Craiova, academicianul Dinu C. Giurescu a fost de acord să dăruiască Bibliotecii „Aman” și câteva piese de mobilier, adevărate artefacte, obiecte care să întregească atmosfera și lustrul anilor din urmă», au precizat reprezentanții instituției.

În urmă cu câteva luni, academicianul Dan Berindei a ales biblioteca doljeană ca loc în care să-şi pună în valoare întregul fond de carte, instituția înființând, de asemenea, o secţie care va purta numele marelui istoric.