Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj organizează astăzi, începând cu ora 14.00, la Casa de Cultură a Studenţilor, finala concursului “OlteniaStar”, ediţia a V-a.
Concursul se desfăşoară în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenţilor Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Consiliul Judeţean al Elevilor Dolj, Radio România Actualităţi Radio Oltenia Craiova, Palatul Copiilor Craiova, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, Club Arti Craiova, Şcoala Populară de Arte „Cornetti”.
La cele trei secţiuni – artă plastică, creaţie literară şi muzică – vor concura 55 de finalişti, elevi de la liceele doljene. Decizia finală aparţine unui juriu alcătuit din specialişti: muzică uşoară – Adrian Blejoiu (CSS), Dumitru Iliuţă (Palatul Copiilor), Florin Neagoe (Asociaţia Club Arti), muzică folk – Mădălina Amon, Bogdan Grosu, Mihaela Pătran, muzică populară – Aurelia Popescu Preda (Fundaţia Satul Românesc – Mileniul III), Mihaela Smarandache (Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”), Angela Chiriţă (Palatul Copiilor); Artă plastică – Rozalia Martin, Ioana Fluieraşu, Alfred Rece; Poezie – Liliana Hinoveanu (realizator emisiuni – autor de versuri), Simona Lica (redactor Radio România Actualităţi / Radio Oltenia Craiova), David Vlad (redactor Radio România Actualităţi / Radio Oltenia Craiova).
„Ocupanţii locurilor I, al II-lea şi al III-lea beneficiază de o excursie tematică organizată în perioada 22 noiembrie – 24 noiembrie a.c. la Râul Sadului, judeţul Sibiu. Tinerii vor avea astfel ocazia să se cunoască, dar şi să participe la diverse work-shop-uri. Finaliştii vor fi promovaţi de organizatorii proiectului în cadrul acţiunilor viitoare”, a declarat Alina Ionescu, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dolj.