Mariajul dintre Antonie Solomon şi UNPR, pentru alegerile din 2012, se leagă greu, primarul ezitând să spună „da” cu toată gura. Deşi a fost peţit de tot staff-ul partidului, la reuniunea de sâmbătă, de la Craiova, Solomon li s-a adresat ca unor „prieteni dragi”, şi nu ca unor „colegi” de echipă.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a participat, sâmbătă, la reuniunea organizaţiilor UNPR din regiunea Sud-Vest Oltenia, care a avut loc în Sala Sporturilor din Bănie. Chiar dacă nu şi-a anunţat oficial retragerea din PDL, acesta a fost asimilat echipei UNPR pentru viitoarele alegeri. „ În 2012, poporul român va pune punct celor care nu au făcut nimic pentru ţară şi va vota UNPR. Vom învinge!”, a fost mesajul pe care Solomon l-a transmis, de pe scenă, celor aproximativ 2.000 de susţinători care s-au aflat în sală. Acesta a fost, de altfel, singurul mesaj pentru că, după eveniment, nici unul dintre membrii staff-ului nu a mai făcut alte declaraţii. Antonie Solomon, însă, a purtat eşarfa roşie cu însemnele partidului şi a stat tot timpul pe scenă încadrat de preşedinţii UNPR, Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu şi Marian Sârbu.
Solomon, trimis în misiune
Solomon a fost declarat „cel mai bun primar din ţară” şi i s-a urat să câştige Oltenia. „Bică şi Solomon vor câştiga Oltenia”, a spus Eugen Nicolicea, vicepreşedintele partidului. „Îi mulţumesc domnului Solomon pentru organizarea de excepţie, care arată că Oltenia va fi vârful de lance al UNPR”, a spus şi vicepreşedintele Ovidiu Mărcuţianu. Marian Sârbu, unul dintre preşedinţii UNPR, a mulţumit şi el primarului Antonie Solomon pentru modul cum a organizat întâlnirea de sâmbătă. „Îi mulţumesc domnului primar Solomon pentru această demonstraţie de românism, pe care nu o poate genera, la această oră, nici un alt partid”, referindu-se la steagurile în culorile partidului cu care a fost drapată sală şi la mini-concertul dat de inivitaţii primarului, soliştii de muzică populară Constantin Enceanu, Petrică Mâţu Stoian şi Mariana Ionescu Căpitănescu.
UNPR îşi propune să obţină un scor de 10% la alegeri
Coordonatorul UNPR pentru regiunea Oltenia, Gheorghe Bică, a supus la vot două rezoluţii politice referitoare la programul partidului. Prima se referă la un scor de 10%, pe care partidul şi-l propune în Oltenia pentru alegerile din 2012, iar a doua la măsurile care vor fi luate pentru dezvoltarea economică a regiunii. Prezentat ca „scutul de oţel” al partidului, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a spus: „Vreau să vă raportez că noi suntem un partid militarizat, adică disciplinat, serios, care astăzi şi-a îndeplinit toate obiectivele: avem filiale în toate judeţele. Aici, în Craiova, e una din legiunile armatei noastre. Mergem singuri la alegeri, pe picioarele noastre, şi vom câştiga”. Preşedintele de onoare al partidului, Cristian Diaconescu, a prezentat şi „armele” cu care UNPR va câştiga: „să nu minţim” şi „să nu înşelăm” pentru că „numai aşa se merită să faci politică în România”.
Printre reprezentanţii UNPR care s-au aflat pe scenă şi au transmis mesaje electorale s-au numărat şi foştii liberali Mircea Guţă – primarul municipiului Calafat şi Dan Ilie Morega – preşedinte al UNPR Gorj, precum şi foştii social-democraţi Dumitru Mazilu – preşedintele UNPR Vâlcea şi Gheorghe Anghel – primarul municipiului Caracal.