Beneficiind de o traducere impecabilă – Renumitul profesor, Herbert Schambeck şi-a lansat cartea „Demnitatea Omului în învăţătura Bisericii Catolice”

0
1034

În prezenţa unui public numeros, la sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc prezentarea cărţii „Demnitatea Omului în învăţătura Bisericii Catolice”, scrisă de profesorul Herbert Schambeck şi tradusă în limba română de prof. univ. dr. Bianca Predescu, de la Universitatea din Craiova. Renumele invitaţilor, care au ţinut să salute apariţia lucrării pregătite de prestigiosul profesor, precum şi calitatea festivităţii organizate de Ambasada Austriei în România au făcut din acest eveniment unul de înaltă ţinută intelectuală.

Personalitatea profesorului universitar Herbert Schambeck este unanim recunoscută în lume, fiind un eminent jurist al epocii noastre, reputat profesor de drept public la Universităţile din Viena şi Linz, membru al Academiei Republicii Austria şi al Academiei Pontificale, “doctor honoris causa” al mai multor Universităţi din Europa, America de Nord şi Latină, fost preşedinte al Senatului Austriei timp de 22 de ani şi preşedinte al Grupului Creştin-Democrat.

Lucrarea s-a bucurat de o receptare de excepţie în lumea juridică

La evenimentul organizat, vineri, în sala de conferinţe a hotelului Radisson, din Bucureşti, de Ambasada Austriei în România şi prezentat de însuşi Ambasadorul acestei ţări, Excelenţa Sa, dr. Michael Scwarzinger, au fost prezenţi judecători ai Curţii Constituţionale şi magistraţi asistenţi, o deosebit de apreciată alocuţiune fiind cea rostită de preşedintele acestei prestigioase instituţii, Augustin Zegrean, toţi vorbitorii referindu-se ulterior la remarcile profunde făcute de domnia sa. Conf. univ. dr. Ştefan Deaconu, consilier prezidenţial, în calitatea sa de profesor specialist în drept constituţional şi libertăţi publice, a făcut o prezentare interesantă a cărţii şi legătura sa cu vechiul drept românesc, dar şi legiuirile de peste două milenii ce au conturat locul şi rolul omului şi bisericii în societate. Demnitatea umană şi binele comun au fost tema centrală a intervenţiei Excelenţei Sale, episcopul Ioan Robu, sobrietatea şi căldura discursului său impresionând întreaga asistenţă. Mesajul editorului, Grupul Universul Juridic şi Editura Neverland, a fost transmis de Dan Mărculescu.

Prof. univ. dr. Bianca Predescu, decorată cu medalia “Maria Therezia”

Profesorul Herbert Schambeck a avut un discurs remarcabil centrat pe temele „între viaţă şi moarte” şi „lumea socială”, împărtăşind gânduri din bogata sa experienţă acumulată în peste 50 de ani de activitate. „Am venit prima dată în România în 1978, reprezentând Austria şi am negociat pentru ţara mea cu preşedintele Nicolae Ceauşescu. Ieri (n.r. – joi, 10 septembrie) am fost să văd cazarma de la Târgovişte unde şi-a găsit sfârşitul. Tatăl meu a luptat în Al Doilea Război Mondial, dar am găsit o altă Românie decât cea pe care o ştiam din poveştile sale”. Autorul traducerii, prof.univ.dr. Bianca Predescu, şi-a exprimat, cu multă căldură şi profundă recunoştinţă, gândurile legate de transpunerea textului în limba română, mărturisind că s-a regăsit pe sine, ca şi credincios ortodox, printr-o astfel de lucrare. Cu acest prilej, profesorul Schambeck a înmânat autorului român al traducerii medalia “Maria Therezia”, pe care preşedintele Austriei o conferă femeilor care se disting prin întreaga activitate profesională pusă în slujba societăţii.

Un eveniment deosebit de apreciat

La acest eveniment, Uniunea Naţională a Barourilor din România a fost reprezentat de vicepreşedintele său, prof. univ. dr. Dan Oancea, decanul Baroului Dolj, prof. univ. dr. Ion Turculeanu, precum şi decanul Baroului Vâlcea. În sală au fost prezenţi numeroşi tineri avocaţi din Craiova şi Bucureşti, profesori de la facultăţile de drept din Bucureşti, Craiova şi Piteşti, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, personalităţi ale vieţii culturale şi economice, directorul Colegiului Naţional „Elena Cuza” din Craiova şi al Filarmonicii “Oltenia” din Craiova, soliştii Corina Stănescu – pian şi Octavian Gorun – vioară susţinând un minunat recital din muzica preclasică şi clasică, cu ocazia acestui eveniment deosebit de apreciat.

LAURA MOŢÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN