Un număr de 16.383 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate aproape 68.000 de teste, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.414.647 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus şi 1.210.494 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.434 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.