Comisia Europeană a publicat, recent, o comunicare ce trasează o traiectorie ambiţioasă, dar realistă, pentru ajungerea la un acord asupra aspectelor restante ale Uniunii bancare, pe baza angajamentelor asumate de Consiliul UE. Împreună cu Uniunea pieţelor de capital, Uniunea bancară finalizată va asigura dezvoltarea unui sistem financiar stabil şi integrat în UE, iar cetăţenii şi companiile europene vor beneficia de o integrare financiară sporită.
Uniunea bancară îşi poate atinge potenţialul maxim şi poate pune la dispoziţie toate instrumentele necesare pentru a face faţă unor crize viitoare numai dacă toate componentele sale sunt pe deplin puse în aplicare. „Finalizarea Uniunii bancare constituie o etapă esenţială pentru viitorul Uniunii economice şi monetare şi pentru clădirea unui sistem financiar care să sprijine crearea de locuri de muncă şi creşterea economică. Ne dorim un sector bancar care să absoarbă crizele şi să împartă riscurile prin intermediul canalelor private, astfel încât contribuabilii să nu fie primii care să suporte nota de plată. Prezentăm acum idei pragmatice pentru a avansa, în paralel, cu partajarea riscurilor şi cu reducerea riscurilor. Sperăm că acestea vor constitui pentru colegiuitorii UE un subiect de reflecţie util, care să le permită să ajungă, până în 2018, la un consens cu privire la măsurile care mai trebuie adoptate…”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare şi Uniunea pieţelor de capital.
Asigurarea în continuare a unei supravegheri de înaltă calitate
Principalele elemente ale comunicării se axează pe de o parte, pe un acord rapid privind pachetul cuprinzător de reforme, prezentat în luna noiembrie 2016; iar pe de altă parte. Pe de altă parte, pe progrese privind sistemul european de asigurare a depozitelor, astfel încât toţi deponenţii din cadrul Uniunii bancare să beneficieze de acelaşi nivel de protecţie, indiferent de situarea lor geografică, prin intermediul unui sistem european unic de asigurare a depozitelor (EDIS). Şi nu în ultimul rând pe un mecanism de sprijin bugetar pentru Uniunea bancară, prin crearea unui mecanism comun de sprijin pentru Fondul unic de rezoluţie (SRF) pentru a se proteja stabilitatea financiară. Elementele comunicării se mai axează şi pe reducerea stocului de credite neperformante, printr-un pachet de măsuri ce urmează a fi adoptat în primăvara anului 2018 precum şi pe măsuri pentru titlurile garantate cu obligaţiuni suverane, prin prezentarea în 2018 a unei propuneri care să permită dezvoltarea de astfel de titluri. Totodată se are în vedere şi asigurarea în continuare a unei supravegheri de înaltă calitate, prin prezentarea unei propuneri ca firmele mari de investiţii care desfăşoară activităţi asimilabile celor bancare să fie considerate instituţii de credit şi să facă obiectul supravegherii bancare.