Cu ocazia celei de a XVII-a ediţii a Săptămânii limbii italiene în lume, care se desfăşoară în perioada 16-22 octombrie a.c. şi care are tema „Italiana la cinema, italiana în cinematografie”, Societatea Culturală Româno-Italiană „Dante Alighieri” din Craiova, Comitet Local al Societăţii „Dante Alighieri” din Roma, şi Secţia de limba italiană a Facultăţii de Litere din Craiova organizează, în lectoratul italian al Universităţii craiovene, mai multe activităţi.
Astfel, luni, 16 octombrie, cu începere de la ora 10.00, va avea loc masa rotundă „Italiana la cinema, italiana în cinematografie”, la care şi-au anunţat participarea traducător Carla Manuela Buică, prof. Iulia Mănăchescu (Colegiul Naţional „Ioniţă Asan” Caracal), prof. Raluca Velişcu Gavrilescu (Liceul „Charles Laugier”, Craiova), prof. Carmen Făgeţeanu şi Carmen Mihai (Liceul Adventist Craiova), studenţii Elena Mădălina Sănduriu, Daniela Roxana Bărboianu (anul III, franceză-italiană) şi Ana-Maria Lorena Tudor (anul III, engleză-italiană). Activitatea se va încheia cu un program artistic prezentat de un grup de elevi de la Liceul Adventist Craiova.
Marţi, 17 octombrie, ora 12.00, va fi proiectat filmul „La vita e bella”, cu o prezentare a lect. univ. dr. Ramona Lazea, iar miercuri, 18 octombrie, ora 11.00, filmul „Ladri di biciclette”, cu o prezentare a conf. univ. dr. Nicoleta Călina. Coordonatorul programului este prof. univ. dr. Elena Pîrvu.