Mai multe lăcaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei îşi serbează astăzi hramul, cu ocazia praznicului Sfintei Cuvioase Parascheva. Astfel, în Cetatea Băniei, Biserica „Sfântul Petru Movilă” din cartierul Romaneşti îmbracă straie de sărbătoare. Aici, Sfânta Parascheva este cinstită ca cel de al doilea hram al sfântului lăcaş, credincioşii putându-se închina la racla în care se găsesc veşmintele sale, aduse de preoţii slujitori de la Iaşi. În ajunul praznicului, duminică, 13 octombrie, racla cu veşmintele sfintei a fost purtată în procesiune împrejurul bisericii. Numeroşi credincioşi au venit de la primele ore ale zilei şi la Mănăstirea Popânzăleşti, la 30 de km de Craiova, spre a aduce cinstire Sfintei Parascheva. În ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, Sfânta Liturghie este oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu pr. Vintilă Sărdărescu, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei şi delegat al IPS Părinte Irineu la eveniment. Sfânta Parascheva este cinstită în chip deosebit şi în oraşul Motru, din judeţul Gorj, la Parohia Motru II. Aici, credincioşii au venit să aducă cinstire sfintei şi să se închine la veşmintele ei, aşezate într-o raclă. După Sfânta Liturghie, parohienii vor participa la o agapă frăţească.
În Arhiepiscopia Râmnicului, Preacuvioasa este prăznuită de credincioşi la Mănăstirea Pătrunsa, chinovie situată în comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, la 7 km depărtare de sat. Cinstitul aşezământ monahal poartă hramul „Cuvioasa Parascheva” de la numele mamei episcopului Climent al Râmnicului, care a ridicat acest ansamblu monahal în anul 1740, în amintirea faptului că aici a fost născut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugară peste munte de frica unei invazii turceşti, adăpostindu-se la poalele muntelui Buila, în locul numit astăzi Pătrunsa. Schitul Cozia Veche sau „Schitul de piatră”, situat la un kilometru nord de mânăstirea Cozia, poartă de asemenea hramul Preacuvioasei. Se crede că ar fi ctitoria lui Radu, tatăl lui Mircea, la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea. Documentar este atestată la 8 noiembrie 1601 şi 8 noiembrie 1602, când Teofana monahia, în actele de donaţie către mânăstirea Cozia, menţionează doi nevoitori ai acestui schit. Ultima menţiune documentară despre viaţa acestui schit poartă data de 8 septembrie 1837. Schitul aparține de Mănăstirea Stănișoara.
