Generalul (r) Silviu Predoiu, altminteri un bun narator, are îndreptăţite argumente să fie derutat de ura viscerală ruso-ucrainiană şi aduce, în prim-plan, o perspectivă originală. Cu deplin acces la multe subtilităţi, care scapă analiştilor, fie ei civili sau militari, Silviu Predoiu fost prim-adjunct al direcţiei SIE (13 ani) şi director interimar, în mai multe rânduri, încearcă să răspundă într-o postare pe Facebook la o întrebare care îi preocupă pe mulţi: cum au ajuns cele două naţiuni –ucrainiană şi rusă- odinioară înfrăţite şi aliate să se urască visceral şi să lupte pe viaţă şi pe moarte într-un război sângeros, care aminteşte de războiul sârbo-croat, dar şi de altele. El foloseşte o abordare bazată pe mecanismul de comparaţie culturală a statelor, dezvoltat de un psiholog olandez (Geert Hofstede) care măsoară diferenţele şi asemănările dintre societăţi pe bază de valori fundamentale, fără a fi un instrument perfect, o cheie de interpretare. Ceva surprinzător: Rusia şi Ucraina împărtăşesc, cu mici diferenţe, aproape acelaşi profil cultural şi tocmai această apropiere face ca războiul fratricid să fie atât de crud. Oricât de sofisticată şi de sagace se dovedeşte replica generalului (r) Predoiu, el nu reuşeşte să fie exhaustiv în demonstraţia oferită. Din cartea reputatului istoric ucrainian Serhii Plokhy „Porţile Europei”, profesor de istorie ucrainiană la Universitatea Harvard, autor a numeroase lucrări de specialitate, reţinem numele a numeroşi lideri comunişti ucrainieni care au acces în funcţii de conducere la Moscova: Nikita Hrusciov, Lazar Kaganovici, Nikolai Podgorni, Olexei Kincenko ş.a.m.d.. Poate că un punct de plecare a oricărei discuţii, pentru înţelegerea lucrurilor, ar trebui să fie cartea lui Zbigniew Brezinsky „Tabla de şah”, dar ne complicăm. Lucrurile nu stau întotdeauna cum le prezintă istoricii, şi întrebarea dacă există istorie adevărată îşi are rostul ei. În urmă cu exact 30 de ani a avut loc unul din marile scandaluri din istoria Ligii Campionilor la fotbal. Dinamo Kiev a fost exclusă atunci din competiţie, pe motivul că ar fi încercat să mituiască o brigadă spaniolă, condusă de Antonio Lopez Nieto. Arbitrul a scris în suplimentul de raport, la partida Kiev – Panathinaikos, din 13 septembrie 1995 (grupa A) că s-a atentat asupra lui cu bani, haine de blană şi chiar femei („cu responsabilitate socială redusă”). Andriy Sevcenko avea doar 18 ani la acea vreme. Într-o grupă cu Nantes, Panathinaikos şi Porto, Dinamo Kiev a debutat cu o victorie (1-0) greu obţinută. Echipa era condusă de Jozsef Sabo (1995-1996) care urma lui Valeri Lobanovski plecat în Emiratele Arabe Unite şi Kuweit, fără mare succes. La UEFA lucrurile au fost clare: directorul clubului Igor Surkis şi secretarul clubului Vasily Babychuk au prezentat în zadar versiunea lor asupra celor întâmplate. UEFA nu a crezut versiunea şefilor de la Dinamo Kiev. Comisia de arbitrii (eram în mandatul suedezului Lennart Johanson) a luat partea arbitrului Nieto. Însuşi preşedintele UEFA, s-a dovedit inflexibil. La 8 zile, după desfăşurarea partidei, mai exact pe 21 septembrie s-a luat decizia suspendării pe 3 ani din Liga Campionilor a lui Dinamo Kiev şi a lui Surkis şi Babychuk… pe viaţă. Apelul Kievului s-a dovedit inoperant. Echipa a fost înlocuită în competiţie de danezii de la Aalborg eliminaţi în play-off. Ca fapt divers, Panathinaikos a ocupat locul 1 în grupă şi a ajuns în semifinalele competiţiei. Întreaga ţară, unde fotbalul se bucură de o imensă popularitate, a cerut anularea descalificării impuse Kievului. Leonid Kucima şi predecesorul său Leonid Kravchuk au făcut diligenţe la preşedintele UEFA. În zadar. Cel care a intervenit decisiv a fost însă… preşedintele Federaţiei ruse, Veaceslav Koloskov, care era membru executiv UEFA. În urma demersurilor acestuia, UEFA i-a achitat pe şefii lui Dinamo Kiev –fapt fără precedent- şi echipa a primit drept de participare în competiţiile europene din ediţia următoare. La vremea respectivă, Surkis declara că dacă Ucraina făcea parte din ex-URSS, nu se putea întâmpla aşa ceva clubului. Peste ani şi ani, mai exact în zilele noastre, Kievul se opune participării echipelor ruse în competiţiile europene intercluburi. Cine poate să mai înţeleagă ceva?
