Când poliţistul nu e în slujba comunităţii!

0
2934

Despre şeful postului de poliţie din Carpen, Lăcrăţeanu Vicenţiu Nicuşor, s-a mai scris în presa locală, inclusiv în cotidianul nostru, cu ani în urmă, pe vremea când se afla la Sopot, unde ajunsese transferat de la Sadova. Şi unde fusese sancţionat disciplinar pentru că refuzase să se supună etilotestului. Mai exact se prezentase la serviciu sub infuenţa alcoolului. La Sopot a intrat în alte conflicte prelungite cu primarul de acolo, Cătălin Trăistaru, după ce câinele-lup al poliţistului devorase o amărâtă de capră, unica sursă de hrană a unei vârstnice din comună, Pastiţa Barbu, de 77 de ani. La Carpen nu se înţelege cu primarul Ştefan Vasilca, de mai multă vreme. Una peste alta numele lui Vicenţiu Nicuşor Lăcrăţeanu este unul cunoscut la IPJ Dolj. Este, cum se spune în popor, „oaia brează”, din teritoriu. Ieri, în jurul orei 12.30, a oprit autobuzul pentru elevi care face zilnic traseul Carpen-Gebleşti (circa 7 km), invocând faptul că expirase… asigurarea. Primarul comunei, Ştefan Vasilca, susţine că asigurarea expiră astăzi, dar faptul că şeful postului de poliţie a găsit de cuvinţă să perturbe transportul copiilor, pentru că „are pata pusă” pe primar, după ce a pierdut în urmă cu ceva timp în instanţă două procese, capătă conotaţii aparte. La 13 septembrie a.c., un complet al Secţiei civile, de la Judecătoria Craiova a menţinut (la o îndreptare eroare materială) anularea procesului verbal de contravenţie seria PDJX nr. 338108 din 22 octombrie 2021, exonerând petentul de la plata amenzii în cuantum de 14.500 lei, obligând în schimb IPJ Dolj la plata de 3.000 lei onorariul pentru avocatul primarului. La 3 februarie a.c., un complet de la Secţia civilă a Judecătoriei Craiova anulase procesul verbal seria PDJX nr. 338108 din 10 octombrie 2021, exonerând petentul de la plata sumei de 14.500 de lei. Potrivit legii privind Statutul poliţistului, „poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională(…) în interesul comunităţii şi instituţiilor statului şi răspunde în condiţiile legii pentru modul în care îşi exercită atribuţiile de serviciu”. Fapta de ieri a şefului postului de poliţie din Carpen, Lăcrăţeanu Vicenţiu Nicuşor, a fost raportată de îndată prefectului de Dolj, Dan Diaconu, şi adusă la cunoştinţă şefului IPJ Dolj, comisarul-şef Laurenţiu Dumitrescu. Fiind vorba despre un autobuz, destinat transportului de copii, întâmplarea gravă nu poate fi trecută cu vederea. Nimic nu îl împiedica pe şeful postului de poliţie Carpen, dacă era de bună credinţă, era chiar de competenţa lui, în vitrutea faptului că este în slujba comunităţii, să-l atenţioneze, cu responsabilitate, pe conducătorul auto, Marius Vâlvoi, dar şi pe primar, cu ceea ce aflase în privinţa expirării asigurării, în cadrul activităţii de prevenţie. Scandalul necurmat pe care îl întreţine, de mai multă vreme, şi de care IPJ Dolj are cunoştinţă, îl pun pe şeful postului de poliţie Carpen, într-o postură nefericită. Primarul comunei Carpen a formulat o petiţie comisarului-şef de poliţie Laurenţiu Dumitrescu, în care între altele menţionează că agentul de poliţie Lăcrăţeanu Vicenţiu Nicuşor împreună cu Cojocaru Dorel şi Ionuţ Dascălu, ambii din satul Cleanov, au luat lemne din curtea postului de poliţie şi le-au dus noaptea la socrul agentului din Goicea. Împreună cu Prala Florin, din Carpen, a participat la un grătar la stână, la Ciurele, unde au băut şi apoi au plecat cu maşina poliţiei cu girofarele pornite. La plecare au luat un miel şi când au ajuns la Carpen au continuat să consume băuturi alcoolice în spatele magazinului deţinut la vremea respectivă de Prala Florea. Pe un anumit Gâtan Leonică din satul Cleanov l-a oprit în trafic şi pentru a-i trece cu vederea neregulile constatate i-ar fi cerut „în schimb” găini pe care le-ar fi dus la Seaca de Pădure. L-a oprit pe Balaure Alin care nu avea număr la maşină şi pentru a-l „ierta” au mers la Vânju Mare unde au mâncat şi au băut pe cheltuiala acestuia; numitului Motroc Ştefan, pentru a i se trece cu vederea că a fost prins cu maşina neînmatriculată şi băut la volan, i-ar fi cerut brânză şi miei. Sunt enumerate 11 fapte, care merită cercetate. Primarul mai depune următoarele înscrisuri: ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale a unei sancţiuni cu caracter administrativ faţă de soţia sa Vasilca Lavinia Florentina; sentinţa civilă 12105/25 septembrie 2013 pronunţată în dosarul 8244/215/2013 în care petent era vărul său Vasilca Ion. Sentinţa civilă nr. 12968/26.11.2019 pronunţată în dosarul 25700/215/2019 în care petent era fratele tatălui său Vasilca Adrian şi sentinţa civilă 494/14.07.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul cu acelaşi număr; nota de constatare nr. 762/2.11.2021 a Gărzii de Mediu prin care se atestă că nu au fost constatate neconformităţi. Ş.a.m.d.. Oricum e un „infern” în plângerea menţionată. Antecedentele pe care le are întăresc convingerea că derapajele sale profesionale nu pot fi tolerate la infinit. Şi nu respectarea legii îl interesează, cât micile lui răbufniri, propriile resentimente, care devin… hărţuiri aberante. Paharul este aproape plin. Agentul de poliţie Lăcrăţeanu Vicenţiu Nicuşor riscă să iese din poliţie, nu cu fruntea sus.