Ludovic Orban : Economia este pe un trend de revenire

0
683

Premierul  s-a aflat astăzi, preţ de câteva ore, în judeţul Dolj, împreună cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu şi ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe. Primul punct al vizitei a fost pe şantierul drumului expres Craiova – Piteşti, Tronsonul 1, unde a fost verificat stadiul lucrărilor, ulterior, premierul vizitând Fabrica de Avioane Craiova, unde a participat la semnarea contractului “Revitalizarea şi modernizarea aeronavelor IAR 99 Standard din dotarea MApN, în configuraţia IAR 99 SN”. Iar la finalul vizitei, a evaluat lucrările la conducta de tarnsport gaze naturale Craiova – Segarcea-Băileşti-Calafat, tronsonul Craiova – Segarcea.

La final, premierul Ludovic Orban a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a declarat, că România va avea un deficit bugetar între cele mai mici la nivel european, chiar dacă acesta va ajunge la 8,5-8,6% în urma rectificării bugetare. “Evident că va creşte deficitul bugetar, probabil va fi în jur de 8,5-8,6%. Daţi-mi voie, în schimb, să vă recomand să urmăriţi evoluţia deficitelor bugetare în toate ţările europene şi să vedeţi că vom avea un deficit bugetar dintre cele mai mici la nivel european. Sigur că alte ţări sunt în alte situaţii, Germania de exemplu nu a mai înregistrat deficit în ultimii 10 ani şi îşi poate permite un deficit mai mare. România, în schimb, a avut deficite succesive a trebuit să se împrumute, cei dinaintea noastră s-au împrumutat de multe ori mai scump din cauza lipsei de credibilitate şi sustenabilitatea unui deficit bugetar mai mare este extrem de dificilă”, a declarat premierul Orban.

Totodată, el a mai spus că economia este pe un trend de revenire. “Economia este pe trend de revenire. Datele care sunt prezentate de INS sunt date care vizează trimestrul doi al acestui an, trimestrul în care impactul negativ al epidemiei asupra economiei a fost maxim, nu numai în România, ci a fost maxim în toate ţările care au fost afectate de pandemie. Toată lumea se aştepta la o scădere economică. Vă readuc aminte că, pe primul trimestru, România a fost pe locul doi ca şi creştere economică şi acum scăderea care este prezentată de INS este o scădere sub prognozele pesimiste care au fost făcute şi, de asemenea, este sub scăderile economice pe care le-au înregistrate alte state europene. De altfel, tendinţa de revenire a economiei româneşti se simte încă din luna iunie a trimestrului II şi această tendinţă de revenire economică a continuat şi în luna iulie”, a afirmat premierul Ludovic Orban.