Moaştele a trei sfinţi, aduse la Biserica „Sf. Mucenic Mina” din Craiova

0
139

Credincioşii din Oltenia se pot închina la sfintele moaşte ale Sfântului Mina, Sfintei Ecaterina şi Sfântului Cuvios Petru Athonitul, care se află de la începutul acestei săptămâni la Biserica „Sfântul Mucenic Mina” din Craiova (vizavi de Spitalul Filantropia). Racla cu moaştele celor trei sfinţi a fost adusă aseară de la Biserica „Mihai Vodă” din Bucureşti şi va rămâne la Craiova până luni, 19 august.

În această perioadă, moaştele celor trei sfinţi au fost aşezate spre închinare credincioşilor într-un loc special amenajat în faţa bisericii. În această perioadă, în fiecare dimineaţă, la acest sfânt lăcaş va fi săvârşită slujba Utreniei şi Sfintei Liturghii, iar seara, începând cu ora 17.00, slujba Vecerniei şi Acatiste ale Sfinţilor ocrotitori ai familiilor, ai sfinţilor tămăduitori de boli şi pentru diverse alte trebuinţe (dezlegări de blesteme, Acatiste ale Maicii Domnului).

Astăzi, începând cu ora 17.00, se va cânta Prohodul Maicii Domnului, iar vineri, la aceeaşi oră, un sobor de 12 preoţi va săvârşi Taina Sfântului Maslu. Potrivit părintelui paroh Nardin Ştefan, racla cu moaştele Sfântului Mina va rămâne la Craiova, la Biserica „Sfântul Mucenic Mina”.