Poliţiştii i-au stricat viitorul unui tânăr de 19 ani, din comuna Sopot: i-au pus cătuşele

0
853
Ieri, 13 iulie, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Breasta au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 19 ani, din comuna Sopot, bănuit de comiterea a  două infracţiuni de distrugere, două  de abuz de încredere, două de conducerea unui vehicul fără permis, trei infracţiuni de furt calificat şi o infracţiune de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
Tânărul reţinut de poliţişti are o activitate plină, cu tot ce trebuie pentru completarea unui cazier judiciar. Se pare că este un “băiat” de mare “viitor”. Are tot ce trebuie pentru a fi client al penitenciarelor din România. “Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că tânărul, la data de 22 iunie a.c., ar fi distrus, prin aruncare cu pietre,  mai multe geamuri a două autoutilitare, care aparţin unui bărbat de 35 de ani, din Craiova, şi care erau parcate în curtea locuinţei pe care persoana vătămată o deţine pe raza comunei Sopot, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 1.000 lei.  De asemenea, cel în cauză, în perioada mai – iunie a.c., ar fi folosit fără drept autoutilitarele persoanei vătămate, de la care avea în posesie cheile și le-ar fi condus pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere,  ulterior distrugând elementele de caroserie ale celor două autoutilitare, cauzând un prejudiciu persoanei vătămate de 2.000 lei. Tot din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în luna noiembrie 2019, tânărul ar fi  sustras mai multe bunuri în valoare de aproximativ 4.000 de lei, din locuinţele a trei persoane din comuna Sopot, prejudiciul cauzat fiind recuperat de poliţişti în proporţie de 80 %. De asemenea, tot în luna noiembrie 2019, tânărul ar fi sustras o armă de tir , supusă autorizării, din locuinţa unui bărbat din comuna Sopot, care ulterior a fost ridicată de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare, în vederea continuării cercetărilor. În urma probatoriului administrat de poliţişti, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. În cursul acestei zile, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a precizat Mihaela Sadoveanu purtător de cuvânt al IPJ Dolj.