România, amendată dacă nu se conformează cu regulile CE în privinţa deşeurilor miniere

0
356

Ce zone din ţară sunt considerate sursă majoră de poluare

Drapeaux européens devant le Berlaymont

România ar putea fi amendată dacă nu adoptă în două luni măsuri pentru a se conforma regulilor Comisiei Europene (CE) în ceea ce priveşte deşeurile miniere, a transmis executivul european, după ce a anunţat că trimite României o scrisoare formală de notificare. „Comisia Europeană trimite României o scrisoare formală de notificare privind eşecul de a adopta măsuri pentru a se conforma cu regulile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) asupra deşeurilor miniere”, informează instituţia într-un comunicat.

Pe 21 iulie 2016, CJUE a decis în favoarea CE şi a declarat că România nu a adoptat măsurile adecvate pentru a preveni ridicarea prafului de la suprafaţa iazului de decantare Boşneag, din oraşul Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin.

„În special, în timpul perioadelor cu vânt, acest iaz de decantare este o sursă majoră de poluare şi o ameninţare pentru sănătatea localnicilor din Moldova Nouă, România şi Veliko Gradiste, Serbia”, atenţionează Comisia.

„Conform directivei 2006/21/EC, statele membre trebuie să se asigure că resturile rămase în urma extracţiei sunt gestionate fără să pună în pericol vieţi umane sau să afecteze mediul înconjurător. Directiva interzice abandonarea deşeurilor rezultate în urma extracţiilor. Mai mult, dacă România nu acţionează în două luni, Comisia poate raporta România din nou la CJUE, caz în care ţara se va confrunta cu amenzi”, informează CE.

În plus, Comisia Europeană cere României să rezolve problema emisiilor fabricilor, pentru a oferi asigurarea că emisiile din aer se încadrează în normele stabilite de UE. „Directiva Emisiilor Industriale are scopul de a preveni, reduce şi, pe cât posibil, să elimine poluarea generată de activităţile industriale. Directiva conţine cerinţe specifice permisive pentru fabricile cu combustie şi valori limită maxime pentru emisiile poluante de dioxid de sulf, oxid de azot şi praf.

Pentru fabricile industriale, România nu deţine o asigurare permanentă că emisiile din aer nu depăşesc valorile limită ale emisiilor stabilite de legile Uniunii Europene. Astfel, executivul trimite autorităţilor române o scrisoare suplimentară de informare”, informează CE.