Premierul Victor Ponta, inculpat oficial !

0
340

Ştirea zilei de ieri, pentru presa autohtonă, n-a fost „acordul unanim în contra-partidă cu reforme serioase” convenit la Bruxelles, de liderii zonei euro, după 17 ore de negocieri în privinţa Greciei, ci inculparea oficială a premierului Victor Ponta, de procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate faptelor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Lui Victor Ponta i s-au reţinut, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor, fals sub însemnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată; spălare de bani. Deşi anterioare preluării mandatului de premier, faptele reţinute îi şubrezesc covârşitor poziţia publică şi creează dificultăţi de imagine Guvernului. Ştirea a răzbătut deja în media europeană. „Avem o legislaţie şubredă, care face ca un procuror, fie el şi stagiar, să pună Guvernul în poziţia de a fi demis, ceea ce nu are nimic în comun cu statul de drept (…). Dacă am ajuns o ţară în care procurorii dărâmă guverne, putem să punem lacătul pe democraţie”, spunea Traian Băsescu, ocultând că „legislaţia şubredă” la care făcea referire e o moştenire preţioasă din vremea mandatului domniei sale. Chiar dacă pe fond are dreptate, trebuie să se regăsească în ceea ce contestă. Cu numai o zi înainte, Victor Ponta părăsise conducerea PSD, având pe semne cunoştiinţă de ceea ce îl aştepta a doua zi la DNA. Mai exact s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al PSD. Lăsat pe mâinile unei echipe de încredere pentru premier – Rovana Plumb şi Andrei Dolianschi-, dar lipsită de orice anvergură, PSD seamănă acum cu o navă fragilă în mijlocul mării învolburate. Ieri s-a şi înregistrat deja un schimb aşteptat de contre între Rovana Plumb „preşedintele interimar” şi Liviu Dragnea, coordonatorul politic al partidului, dar condamnat, cu suspendare, în „dosarul referendumului”, cel din urmă pledând pentru organizarea unui congres extraordinar, întrucât nu există prevăzută în statut funcţia de preşedinte interimar. Presimţind sau şoptindui-se ce urmăreşte Liviu Dragnea, Rovana Plumb a replicat „cei care vorbesc despre organizarea unui congres nu se raportează la binele PSD, ci la speranţele oponenţilor noştrii”. Concis şi lămuritor. Răpus de griji, Victor Ponta se poate prăbuşi în indiferenţa generală a companionilor săi lipsiţi de forţa morală a oricărei reacţii. De fapt nici nu au timp pentru compasiue. Sub soarele care arde, fiecare îşi vede de treburile lui, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi e vorba de un seism. Cei cărora Victor Ponta poate să-şi descarce sufletul, deşi văicăreala e urâtă, dezagreabilă şi mai ales inutilă, lipsesc sau dintr-un sentiment de onoare sau jenă, chiar dacă au rămas lângă el, îşi dau seama că e un învins. Nu mai are, cum spuneam şi altă dată, doar un adversar la Palatul Cotroceni, ci numai adversari. Vulnerabilitatea întregului raţionament al premierului Victor Ponta, este acela că nu poţi fi „inculpat, ce boţeşte imaginea partidului, fapt pentru care te autosuspenzi, dar rămâi premier cu aceeaşi anatemă. Va contempla cât de curând un spectacol grotesc, ocazionat de bătălia fără margini, prilejuit de către cei care aspiră la succesiune. Discutând despre stânga viitoare, convertirea indignării în promisiuni reformiste. Victor Ponta, nu mai este la răscruce de drumuri, ci pe un drum care duce… spre Sfânta Elena. Doar că nu vrea să citească indicatoarele.