Premierul este inculpat în dosarul lui Şova, procurorii îi pun sechestru pe o parte din avere

0
307

Premierul Victor Ponta a fost pus sub inculpare, ieri, în dosarul în care este urmărit penal, alături de Dan Şova, iar procurorii urmează să identifice bunurile acestuia, pentru ca o parte să fie puse sub sechestru. Potrivit DNA, premierul nu a dat nicio declaraţie, folosindu-se de dreptul la tăcere. Ponta s-a prezentat, luni dimineaţă, la DNA, în cârje, unde a stat aproximativ 30 de minute.

 La ieşire, premierul a declarat că va reveni pentru a da declaraţii în luna august, după ce va fi gata expertiza financiar-contabilă dispusă în dosarul în care este urmărit penal, el refuzând să spună dacă va demisiona de la Guvern. Potrivit surselor citate, în acest context, anchetatorii au stabilit luarea măsurii sechestrului asigurător pe o parte din averea lui Ponta. Anchetatorii urmează să identifice bunurile mobile şi imobile ale lui Ponta, respectiv conturi bancare, alte obiecte de valoare sau apartamente, pentru a putea pune sechestru pe o parte a acestora, până la concurenţa sumei constatate ca prejudiciu în dosarul în care este anchetat.

Conform aceloraşi surse, procurorii nu au extins urmărirea penală în cazul lui Ponta pentru alte fapte decât cele care i-au fost aduse la cunoştinţă în 5 iunie. Ponta a declarat la ieşirea de la DNA, unde a stat aproximativ 30 de minute, că nu a dat declaraţii în dosarul în care este cercetat şi că pentru audieri va reveni în luna august. Premierul a precizat că până atunci ar trebui să fie finalizată expertiza financiar-contabilă care a fost dispusă în dosarul său, fără să precizeze care sunt obiectivele acestei expertize.

Întrebat dacă demisionează din funcţia de premier, Victor Ponta a spus: “Nu vreţi să facem politică în altă parte, nu la DNA? Ne vedem la partide, la Parlament”. În timp ce mergea spre maşina cu care a venit la DNA, Ponta s-a oprit şi le-a reproşat jurnaliştilor că i s-a rupt o cârjă, din cauza îmbulzelii. Victor Ponta le-a spus jurnaliştilor care l-au aşteptat să îl lase să treacă, pentru că vrea să ajungă la DNA. “Vreau să ajung la DNA şi dumneavoastră nu mă lăsaţi, e prima oară când mi se întâmplă aşa ceva”, a mai spus Ponta.

În 5 iunie, Victor Ponta a ajuns în faţa procurorilor DNA, care l-au anunţat că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor. Faptele de care a fost acuzat sunt din dosarul Turceni – Rovinari şi ar fi fost săvârşite în perioada în care Ponta a fost avocat. DNA a cerut atunci Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputaţi, în 8 iunie.