Autoritățile locale plănuiesc să investească 11 milioane de euro în reabilitarea Parcului „Nicolae Romanescu”. Întreaga sumă provine din bani europeni, iar lucrările pentru modernizarea parcului ar trebui să fie gata până la finalul anului 2015. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, susține că parcul ar fi avut nevoie de o sumă mult mai mare pentru ca lucrările să se desfășoare fără constrângeri.
Primarul Lia Olguța Vasilescu a anunțat, în conferința de presă de săptămâna trecută, că proiectul este unul sigur, autoritățile locale urmând să depună luna viitoare cererea de finanțare pentru Parcul „Nicolae Romanescu”. «Luna viitoare vom depune proiectul de finanțare pentru Parcul „Romanescu”. Este unul dintre proiectele mele de suflet, o investiție de aproximativ 11 milioane de euro din fonduri UE, din care va fi refăcută toată infrastructura parcului», a declarat primarul Craiovei. Potrivit edilului, parcul ar fi avut nevoie însă de o investiție mult mai mare, de aproximativ 20 de milioane de euro, dar Craiova nu mai poate accesa atât de mulți bani.
Reabilitat din economii
„Ar fi trebuit să fie o finanțare de 20 de milioane de euro, dar nu ne-au mai rămas economii. S-au distribuit câteva milioane de euro către municipalitatea din Craiova, bani pentru care au fost semnate contracte de finanțare. Unele dintre ele chiar de către predecesorul meu – cum ar fi pasajele și mall-ul cultural, cum ne place nouă să îi spunem, deși el este un complex expozițional. Din licitații a mai rămas o sumă de 11 milioane de euro și ni se va permite ca, până la finalul anului 2015, când va începe următorul ciclu financiar cu fonduri UE, să putem să îi folosim”, a menționat Olguța Vasilescu, referindu-se la suma de 100 de milioane de euro care i-a revenit zonei metropolitane Craiova și din care s-au finanțat toate proiectele din Bănie.
Podul suspendat și castelul fermecat, pe lista lucrărilor
Potrivit primarului, cu acești bani parcul va fi reabilitat integral. Autoritățile intenționează să modernizeze, în primul rând, toate aleile și podețele care există aici. Va intra în lucru și podul suspendat, asupra căruia s-au mai făcut intervenții de-a lungul timpului, dar fără să fie vorba de unele lucrări majore. De asemenea, în proiect va fi inclus și lacul din mijlocul parcului, pe care municipalitatea dorește să-l curețe și să-l amenajeze corespunzător, laolaltă cu insulele de verdeață care există în mijlocul lui. Foișorul de la intrarea parcului și Castelul fermecat – ultimul fiind acum închiriat unei firme – vor fi și ele amenajate. Acum se lucrează la reabilitarea Teatrului de vară – tot pe fonduri europene, și la modernizarea grădinii zoologice – cu fonduri de la bugetul de stat.
Un proiect medaliat cu aur
Mai mult decât atât, Primăria Craiova își propune să realizeze o lucrare de artă. Potrivit primarului Lia Olguța Vasilescu, va fi vorba despre recompunerea parcului după planurile arhitectului Edouard Redont. Unele dintre piese gândite de peisagistul francez nu au mai apucat să fie puse în operă, iar municipalitatea intenționează acum să le descopere și pe acestea pentru public. Parcul „Nicolae Romanescu” din Craiova este considerat a fi unul dintre cele mai frumoase proiecte ale arhitectului francez, aflat în mare vogă la început de secol XX. De altfel, planurile sale pentru parcul de la Craiova au fost medaliate cu aur la expoziția universală de la Paris, din 1900. Ca să vă faceți o idee, ediția de atunci a fost dedicată stilului „Art Nouveau” și a fost considerată ca fiind cea mai costisitoare de până atunci. Marele și Micul Palat din Paris, ultimul șocând publicul cu acoperișul său din sticlă, au fost vedetele acestei expoziții.
Parcul din Craiova, dat ca referință de către francezi
Parcul „Nicolae Romanescu” este inclus de francezi în catalogul celor mai impresionante proiecte peisagistice ale lui Edouard Redont, care a rămas unul dintre cei mai mari arhitecți în Franța. La cei peste 100 de ani ai săi, parcul din Craiova este dat ca referință pentru faptul că este unul dintre cele mai extinse – se întinde pe o suprafață de 96 de hectare – și este în totalitate natural. Frumusețea Parcului „Nicolae Romanescu” derivă însă și din modul cum a fost conceput. Francezul Edouard Redont a fost angajat să realizeze „cea mai frumoasă grădină” și s-a gândit să dea locului o ținută romantică. Așa au apărut castelul fermecat și pod suspendat. Peisagistul s-a întrecut pe sine și a modelat din pământ dealuri și văi pe care le-a îmbrăcat apoi cu sute de arbori și plante, unele dintre specii fiind aclimatizate în mod special pentru acest parc.