Leul s-a depreciat accentuat, ieri, cu 0,53% faţă de euro, atingând un nou minim istoric faţă de moneda europeană, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,5495 lei pentru euro, în creştere 2,43 bani comparativ cu joi, când euro a fost cotat la 4,5252 lei. Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de dolarul american, aflându-se tot la un minim istoric, iar BNR a comunicat un curs de 3,7274 lei, mai mare cu 2,43 bani (0,65%), comparativ cu valoarea de 3,7031 lei, consemnată joi. Analişti financiari şi observatori ai pieţei valutare susţin că factorii externi sunt predominanţi pentru evoluţia cursului de schimb şi nu tensiunile din mediul politic, faţă de care pieţele financiare s-au poziţionat anticipat. Aceştia menţionează criza economiei europene şi evoluţia acesteia în raport cu cea americană, precum şi rezultatele slabe ale aşa-ziselor pachete de salvare, inclusiv al ultimului – pentru Spania. Gramul de aur a fost cotat, ieri, la 189,2804 lei, mai mult cu doi lei şi 89 bani (1,55 %), comparativ cu valoarea de 186,3849 lei, stabilită în şedinţa anterioară. (AGERPRES)