La o primă vedere de ansamblu, ai crede că periajul zilnic al dinților și mersul la cabinetul stomatologic atunci când apare o durere sunt pași suficienți de urmat pentru menținerea unei danturi sănătoase. Și, totuși, ți-ai pus întrebarea de ce apar dureri, când tu îți periezi zilnic dinții? Acest lucru ar trebui să-ți dea de gândit. Înseamnă că tehnica sau pașii pe care îi urmezi în igienizare nu sunt corecți sau că e cazul să mergi la stomatolog chiar și pentru controale profilactice.
Îngrijirea danturii acasă este obligatorie, dar nu suficientă. Dacă îți dorești să previi cel mai des întâlnite afecțiuni orale, este important să te programezi pentru un control, chiar și când totul pare bine. Află de mai jos de ce!
Te învață tehnica de periaj corectă
Înainte de toate, este indicat să te orientezi către un cabinet stomatologic bun, care se potrivește atât cu programul tău de lucru, cât și cu drumurile pe care le faci frecvent. O locație departe de serviciul sau de casa ta te va descuraja să mergi des la consultații, din motive de timp. Alege un dentist bun in Craiova, în prezența căruia să te simți confortabil și să știi că poți apela oricând la el. După ce l-ai găsit, mergi la o primă consultație și roagă-l să-ți arate tehnica de periaj corectă. Nu ai crede, dar ea face diferența – printr-o periere greșită a dinților nu numai că nu elimini eficient resturile alimentare, ci îi predispui la carii și sensibilitate. Un periaj corect al dinților se face dinspre gingie către vârful dinților, la verticală, și niciodată la orizontală, cum vedem deseori în filmele de Hollywood. Nivelul de presiune cu care periezi este iarăși important – unul prea mare strică smalțul dinților, iar folosirea aței dentare completează cu succes igiena zilnică.
Îți face o igienizare profesională
Cel mai important obicei în prevenirea celor mai comune afecțiuni orale este efectuarea unei igienizări profesionale, cel puțin de două ori pe an. În cazul fumătorilor sau al celor care urmează tratamente ortodontice, procedura se recomandă o dată la trei luni. Aceasta presupune trei pași simpli, care nu implică durere: detartrajul, periajul profesional și airflow-ul. Primul, detartrajul, este esențial și se poate face și separat de celelalte două, care sunt doar o completare a igienizării. Prin această procedură, elimini tartrul și placa bacteriană de pe dinți, vinovate de apariția bolilor gingivale și parodontale. Următorul pas, periajul profesional ajută la eliminarea petelor cauzate de alimente, iar airflow-ul presupune fluorizarea dinților, adică întărirea suprafeței lor în fața atacului acid al bacteriilor. Costul unui detartraj in Craiova nu este unul ridicat, comparativ cu tratamentele pe care ar trebui să le faci în cazul apariției unor afecțiuni orale.
Îți tratează afecțiunile minore ale dinților
În general, afecțiunile minore ale dinților nu dor, însă, dacă le ignori, ele pot degenera în boli majore, mai dificil și mai scump de tratat. Atunci când medicul stomatolog îți face igienizarea recomandată periodic, el poate observa și apariția unor carii de suprafață, pe care le poate trata în următoarele vizite, pentru a nu evolua în adâncime. De asemenea, dacă el consideră că este necesar, îți va sugera să faci o radiografie, pentru a se asigura că nu ai carii interdentare, mai greu de detectat cu ochiul liber. Tratarea lor înseamnă prevenția unor infecții care pot conduce la extracții dentare și, ulterior, la un tratament cu implanturi dentare.
Prin aceste vizite frecvente la stomatolog, vei economisi mai mulți bani în timp și îți vei păstra zâmbetul sănătos chiar și la vârsta a treia. Ignorarea vizitelor la medicul stomatolog cât nu există durere îți poate oferi sentimentul că faci economii, însă, mai târziu, vei simți efectele deciziei luate. Așadar, gândește-te că, de fiecare dacă când faci o igienizare profesională, faci o investiție în sănătatea ta pe termen lung și îți vei mulțumi mai târziu.
Sursa foto: Freepik