Un Bacalaureat început aproape de perfecţiune

0
430

Ieri, a început sesiunea de Bacalaureat, iunie/iulie 2016, unde s-au înscris 4.377 de candidaţi , vorbim de competenţele lingvistice în limba română, pentru celelalte probe numărul de solicitanţi fiind altul, în conformitate cu metodologia. După prima zi, rezultatele sunt foarte bune, excepţie făcând o excludere din examen a unui candidat.

 elena cuzaA început „maturitatea” pentru absolvenţii clasei a XII-a şi pentru cei care, în anii precedenţi, au trecut prin clasele liceale, dar, din diverse motive, nu au putut lua „BAC-ul”. La prima probă, au fost înscrişi 4.377 de candidaţi. „Sunt 43 de centre de susţinere a examenului, iar la Seminarul Teologic susţinerea probei va începe pe 14 iunie. În celelalte, se va merge conform graficului, adoptat de fiecare centru în parte, astfel încât, pe 15 iunie, la finalizare, să putem vorbi de rezultate. Sperăm să avem cât mai mulţi promovaţi, şi fiind vorba de probe orale, cele mai bune calificative să fie apropiate de maximum. Din păcate, am avut şi un caz nefericit; la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”, unul dintre elevi a fost eliminat, deoarece , în timpul examenului, i-a sunat telefonul mobil. Vom merge în licee şi vom observa cum se desfăşoară examinarea”, a precizat prof. Lavinia Elena Craioveanu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.Lavinia Craioveanu

Patru fete cu o speranţă

La cca. 200 de metri de sediul ISJ, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, examenul era în toi. Elevii ieşeau, unul după altul, din sălile de examen, şi aveau zâmbete pe faţă. Am reuşit să vorbim cu un grup format din patru fete, care, pe lângă că sunt frumoase, sunt şi deştepte. Nu au inhibiţii, nu au rezerve, sunt conştiente de ceea ce pot. Două dintre ele –  Daniela Ungureanu şi Maria Ungureanu, fără niciun fel de grad de rudenie între ele, vor să urmeze cursurile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi şi-au ales, drept cea de-a treia materie de „Bac” , „Logica”. Lîngă ele se afla Elena Ţîrcomnicu, care şi-a ales , tot pentru ultima probă, economia, dorind să urmeze cursurile Facultăţii de Drept , din cadrul Universităţii din Bucureşti, iar cea de-a IV-a, Elena Sterian, şi-a dorit „Logica”, însă este un caz aparte, dacă se poate spune aşa, ea dorind să urmeze cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, şi care , dat fiind ineditul, ne-a precizat: „Nu trebuie să se mire nimeni, deoarece, peste tot, este nevoie se logică”. Nimic nu este mai adevărat…