Prins în tren cu ţigări de contrabandă

0
336

Un craiovean de 47 de ani este cercetat penal pentru contrabandă, după ce, în cursul zilei de miercuri, a fost prins de poliţiştii de la Transporturi Feroviare, în trenul InterRegio Bucureşti – Craiova, cu aproape 800 de pachete de ţigări din Republica Moldova, fără timbru fiscal.

Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova (Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare), aflaţi în timpul executării atribuţiilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători, în cursul zilei de miercuri, în timpul verificărilor făcute în trenul IR 1695, care circulă pe relaţia Bucureşti – Craiova, l-au depistat pe Florian C., de 47 de ani, din Craiova, care avea asupra sa 798 pachete ţigări, (15.960 ţigarete), diverse mărci, de provenienţă din Republica Moldova, fără a avea aplicat timbrul de marcaj fiscal.

“Cantitatea de ţigări, în valoare de aproximativ 7.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele celui în cauză s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 86/2006 (Codul Vamal)”, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.