Este prima femeie căreia i se încredinţează un asemenea post. Avril Haines (43 de ani), consilier al lui Barack Obama şi jurist, apropiată de Consiliul Naţional de Securitate (NSC) a fost numită director adjunct la CIA, potrivit anunţului de miercuri al autorităţilor americane. Ea îl va înlocui pe Michael Morel, care a asigurat de două ori interimatul în fruntea agenţiei de informaţii. Contrar predecesorilor săi, Avril Haines este un element nou pentru CIA, dar ea a mai lucrat în trecut cu actualul director, John Brennan, fost consilier al lui Obama în lupta împotriva terorismului. „Ea a participat aproape la toate reuniunile factorilor decidenţi în ultimii doi ani şi a prezidat grupul de jurişti care a examinat programele sensibile ale agenţiei de informaţii”, a afirmat John Brennan într-un comunicat. „În toate circumstanţele, Avril a dovedit un profund sentiment de autoritate, o profundă înţelegere”, a adăugat el. Noua directoare adjunctă va trebui să-l ajute pe directorul CIA în reevaluarea programelor controversate de utilizare a dronelor, potrivit viziunii preşedintelui, care s-a angajat să reglementeze utilizarea lor în străinătate. Înainte de a lucra la Casa Albă, Avril Haines a fost consilier juridic la Departamentul de Stat pe probleme de tratate şi a reprezentat interesele SUA în negocieri internaţionale. Licenţiată în fizică şi drept, după ce a studiat la prestigioasa universitate Georgetown, această funcţionară a lucrat şi pentru Comisia de afaceri externe a Senatului, unde actualul vicepreşedinte Joe Biden şi actualul şef al diplomaţiei americane, John Kerry, au fost membri.