Noua Constituţie: Parlamentarii îşi pierd mandatul în aceleaşi condiţii ca şi primarii

0
305

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, ieri, un amendament potrivit căruia Parlamentul numeşte sau alege, după caz, în condiţiile stabilite prin lege sau prin regulament propriu, Avocatul Poporului şi directorii SRI şi SIE. Astfel, a fost introdus un alineat nou la articolul 75, cu următorul cuprins: „Parlamentul numeşte sau alege, după caz, în condiţiile stabilite prin lege sau prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare: a) Avocatul Poporului; b) directorii Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe”. În Constituţia actuală preşedintele propune şefii serviciilor de informaţii, iar Camera Deputaţilor şi Senatul votează asupra propunerilor făcute de şeful statului, în plen comun. Totodată, Comisia de revizuire a stabilit şi că preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Legislativ, consilierii Curţii de Conturi, preşedintele Consiliului Economic şi Social şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente vor fi numiţi sau aleşi de Senat.

Senatorii şi deputaţii din Comisia de revizuire a Constituţiei au decis, tot ieri, cu o abţinere, adoptarea unui amendament al senatorului PNL Tudor Chiuariu, prin care este instituit acelaşi regim pentru combaterea traseismului politic în cazul parlamentarilor precum cel existent în cazul primarilor. Astfel, conform amendamentului adus la art. 72, „calitatea de deputat sau de senator încetează la data demisiei din partidul sau formaţiunea din partea căreia a fost ales sau la data înscrierii într-un alt partid sau o altă formaţiune politică”.

Cu majoritate de voturi, Comisia de revizuire a Constituţiei a aprobat şi un amendament la articolul 1 din Legea fundamentală, conform căruia România recunoaşte rolul istoric al Casei Regale în constituirea şi modernizarea statului român, al minorităţilor naţionale, al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase. Iniţiatorul amendamentului, deputatul PSD Florin Iordache, a motivat că un astfel de amendament satisface toate propunerile făcute la acest articol de-a lungul timpului.

O serie de amendamente propuse de UDMR, referitoare la dreptul la identitate, printre care unul care prevede că minorităţile naţionale îşi pot folosi în mod liber, în spaţiu public şi privat, propriile simboluri naţionale care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă, au trecut ieri de Comisie.

Comisia a adoptat şi o serie de amendamente susţinute de USL prin care este modificat statutul prefectului, fiind eliminată posibilitatea de a suspenda imediat un act al administraţiei publice locale prin atacarea acestuia în contencios. În noua formă, articolul cu pricina spune că „prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului regional, judeţean sau local, al preşedintelui consiliului judeţean, al preşedintelui consiliului regional sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat poate fi suspendat numai de instanţa competentă, potrivit legii”, se arată în noua formă a legii fundamentale adoptată în Comisia de revizuire. Membrii Comisiei de revizuire au introdus în legea fundamentală instituţia „subprefectului” pe lângă cea existentă, a prefectului. De asemenea, a fost modificat articolul 123 din legea fundamentală, fiind înlocuită prevederea că Guvernul numeşte prefecţi în fiecare judeţ cu precizarea că „Guvernul numeşte în unităţile administrativ-teritoriale prefecţi şi subprefecţi, în condiţiile legii”.