Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova, singurul din oraş unde ghinioniştii muşcaţi de câinii maidanezi pot primi tratament, a traversat în urmă cu câteva săptămâni o adevărată criză de vaccin antirabic. După mai multe licitaţii şi numeroase solicitări venite din partea reprezentanţilor spitalului, unitatea sanitară a reintrat pe linia de plutire şi are acum pe stoc o cantitate suficientă de doze de vaccin. Problema rămâne totuşi: de la începutul anului şi până în prezent, nu mai puţin de 1.421 de craioveni au ajuns la spital după ce au făcut cunoştinţă cu colţii animalelor fără stăpân. Un calcul simplu indică o medie uluitoare: mai mult de opt craioveni cad, pe zi, victime maidanezilor.
Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova a fost nevoită să rezolve de urgenţă problema lipsei de vaccin antirabic, şi asta din cauza numărului tot mai mare de pacienţi care au solicitat îngrijire. Pe măsură ce treceau zilele fără ca pe stocul unităţii să existe tratamentul necesar, tot mai multe persoane solicitau ajutorul medicilor, iar acest fapt a determinat cadrele medicale să ia o atitudine. Speriaţi să nu contacteze rabia, medicii povestesc că oamenii cereau panicaţi să li se acorde îngrijirile medicale. Cele două săptămâni de criză au trecut greu şi pentru medici, şi pentru pacienţi. „Ştiam că nu există rabie în zonă, în arealul nostru. Cu toate acestea, oamenii au fost speriaţi, mai ales că, aproape zilnic, avem cazuri de persoane muşcate de animale, care vin pentru a li se administra tratamentul necesar. A fost o oarecare isterizare a oamenilor, într-un fel de înţeles. Trebuie ştiut însă faptul că foarte rare sunt cazurile în care o persoană este depistată cu rabie”, a declarat, ieri, managerul conf. dr. Iulian Diaconescu, de la unitatea sanitară amintită.
Spitalul s-a aprovizionat cu 335 de doze de vaccin
În urma contractului cu distribuitorii de medicamente, spitalul craiovean s-a aprovizionat cu dozele necesare pentru o bună perioadă de timp. În farmacia unităţii, potrivit directorului, există în acest moment 67 de cutii din gama de vaccin antirabic, care înseamnă 335 de doze. De asemenea, s-a procurat şi serul antirabic, care lipsea, precum şi vaccinul antitetanic şi antibotulinic, care se administrează, ce-i drept, destul de rar. „Acum avem acoperire pe mai multe categorii de vaccinuri. Oricum, în ultima perioadă, am înregistrat foarte puţine cazuri de tetanos. Cu toate acestea, e bine să fim aprovizionaţi cu tot ce ne trebuie. Când vine un pacient la noi trebuie să facem absolut ce ne stă în putinţă ca să-l punem pe picioare. Nu ne dorim să mai trecem prin astfel de sincope, mai ales că unitatea noastră sanitară nu a avut nici o vină pentru ceea ce s-a întâmplat”, a mai spus Iulian Diaconescu.
420 de lei, factura zilnică a muşcăturilor de câini
Pe lângă neplăcerile create, şi costurile sunt extrem de mari. Potrivit informaţiilor oferite de conducerea spitalului, de la începutul anului s-au cheltuit pentru profilaxia celor muşcaţi de câini aproape 70.000 de lei. Întrucât suntem abia la jumătatea acestui an, este de aşteptat ca suma să se dubleze până la sfârşitul lui 2012. „Până acum s-au prezentat la spital 1.421 de persoane, care au solicitat îngrijiri medicale după ce au fost muşcate de câini. Dintre acestea, 283 au necesitat profilaxii. În perioada în care nu am avut vaccinul, cei care aveau nevoie de tratament au fost trimişi la Institutul de Boli Infecţioase de la Bucureşti. Din fericire, acum avem şi noi suficiente doze de vaccin antirabic”, a mai spus directorul spitalului.
La un calcul simplu reiese că, în fiecare zi, muşcăturile maidanezilor au costat spitalul nu mai puţin de 420 de lei. Asta în condiţiile în care, reamintim, tratamentul este gratuit pentru persoanele care se prezintă cu răni provocate de maidanezi.
În timp ce medicii fac ce pot pentru a se blinda cu doze de vaccin, haitele de maidanezi sunt lăsate de capul lor pe străzile Craiovei. Situaţia pare, oricum, ca scăpată de sub control, spre disperarea craiovenilor care nu mai ştiu la cine să apeleze pentru a-i proteja de aceştia. „Nu mai ştim ce să facem, sunt o grămadă de câini, şi la noi la bloc, şi prin centru, şi în staţiile de autobuz. Nu toţi sunt agresivi, e adevărat, dar nu poţi să rişti să îţi laşi copilul singur. Am văzut tot felul de minuni şi pe la televizor. Trebuie să se găsească o soluţie. Eu nu spun să îi omoare acum pe toţi, dar nu mai vrem să fie pe străzi”, a mărturisit Simona Florescu, o mămică din Craiova.
Pensionarii sunt şi mai îngrijoraţi, fiind speriaţi de un posibil atac al maidanezilor. „Noi suntem în vârstă şi nu putem să ne apărăm. Eu când văd un câine sau doi care sunt adunaţi la colţ de stradă sau în faţa unui magazin, mai bine nu mai trec prin zonă. Nu sunt de acord să îi omoare, dar, la cei 74 de ani ai mei, nu am văzut atâtea haite de câini pe străzi. E şi urât pentru oraşul nostru, ca să nu mai spun cât este de periculos”, a spus un pensionar.
Câinii nimănui
Din partea autorităţilor locale, lucrurile sunt oarecum blocate. Pentru că se aşteaptă transferul de atribuţii între fostul şi actualul primar, problema câinilor vagabonzi aproape că nu mai interesează pe nimeni. Patrupedele chiar nu mai sunt deranjate nici măcar de maşina hingherilor, care nu au mai fost văzuţi, în aceste zile, prin centrul oraşului şi nici prin cartiere. Acest lucru este confirmat de numărul mare de apeluri primite pe telefonul cetăţeanului, în care craiovenii cer cu disperare să se intervină pentru ridicarea maidanezilor, majoritatea agresivi, din incinta asociaţiilor de proprietari. Nici un cartier nu este ferit de acest fenomen, iar problema pare aproape imposibil de rezolvat în condiţiile în care stabilimentul de la Făcăi este mult prea mic pentru a putea găzdui un număr atât de mare de câini fără stăpân. Se estimează că peste 5.000 de patrupede se plimbă nestingherite pe străzile din Bănie, punând la grea încercare, mai ales noaptea, trecătorii.
LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU