Astăzi, situația epidemiologică în județul Dolj se prezintă astfel: 279 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 539 de persoane se află în carantină, 2.309 de persoane au ieșit din carantină, 13.901 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu, 86 de persoane vindecate, 154 persoane confirmate pozitiv (față de 153, ieri). Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19.
Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, fiind formate echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă. Ieri, autorităţile au verificat modul de respectare a măsurilor şi interdicţiilor impuse prin ordonanţele militare în cazul a peste 580 de persoane, fiind totodată controlate aproximativ 90 de societăţi comerciale. Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, dar şi pentru alte fapte comise în acest context, forţele de ordine au aplicat peste 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 23.000 de lei.
Într-un top al județelor cu cela mai mare valoare a amenzilor, Doljul este pe locul al doilea, cu aproape 18 milioane de lei, după Bihor (peste 40 milioane de lei).