Eurocampioanele!

0
1386

SCM Craiova este noua deţinătoare a Cupei EHF, după finala câştigată dramatic cu Vipers Kristiansand

Performanţă unică pentru Craiova, realizată de echipa feminină de handbal, care a câştigat Cupa EHF, după o finală de poveste cu formaţia norvegiană Vipers Kristiansand. După ce au pierdut cu 26-22 meciul din Norvegia, fetele lui Bogdan Burcea au câştigat în Sala Polivalentă cu 30-25 şi au ridicat la final trofeul, pe fondul celebrului hit „We are the champions!”, dar şi cu scandările Peluzei Nord: „Ce seară minunată, campioni europeni prima dată!” Printre învinsele Craiovei au fost campioane olimpice, mondiale şi europene, precum surorile Lunde, Sulland sau Brattset, care însă nu s-au simţit deloc confortabil într-o atmsferă senzaţională, dar ostilă lor, creată de cei 4.500 de suporteri, care au scandat tot meciul şi la final s-au bucurat alături de eroinele oraşului, atât în sală, la ridicarea trofeului, cât şi lângă Polivalentă, unde alte mii de fani au trăit meciul la intensitate maximă. A fost o partidă de vis, controlată din start de „leoaice”, care s-au năpustit asupra norvegiencelor, anihilând imediat avantajul luat în tur de acestea. O defensivă extrem de agresivă, atacuri purtate în viteză, într-o morişcă incredibilă le-au buimăcit pe norvegience şi deja la pauză ecartul era sufucient pentru trofeu, 18-11, chiar dacă oaspetele au punctat în ultima secundă. În repriza secundă, Vipers s-a apropiat la 5-6 goluri, pe fondul unor ratări neverosimile ale fetelor noastre. Cu un minut înainte de final, SCM Craiova conducea cu 30-25 şi avea atacul, pe care trebuia să-l ducă până la limita „pasivului”. Olteanca Ana Maria Ţicu Apipie, care făcuse un meci extraordinar, aşa cum au fost multe anul acesta, a pierdut mingea şi nordicele au plecat pe contraatac. A fost momentul decisiv al meciului, iar el i-a aparţinut portarului Iulia Dumanska. Două intervenţii extraterestre ale acesteia, cu 20 de secunde înainte de final, au fost decisive pentru câştigarea trofeului de către SCM Craiova. Ultimele secunde au fost confuze, cu fetele noastre aşteptând ultima sirenă, şi cu un time-out în care Bogdan Burcea şi-a liniştit elevele pentru a păstra mingea până la declanşarea fiestei. A fost o seară magică, iar victoria este mult mai frumoasă atunci când treci prin astfel de emoţii. Iar SCM Craiova nu ne-a scutit de astfel de momente, începând de la meciul de acasă, cu Brest, când a recuperat de la 11-15 la 16-15, apoi şi-a adjudecat sfertul, semifinala şi finala la diferenţă de un singur gol, scor general. Un parcurs memorabil, care va rămâne în istoria oraşului şi care trebuie analizat şi răsplătit în consecinţă.

Burcea: „Munca noastră a fost răsplătită aşa cum nu speram”

Cel care a format acest grup minunat în doi ani, antrenorul Bogdan Burcea, a spus la final: „Emoţii am avut pe parcursul întregului sezon în Cupa EHF. Mă bucur pentru comunitatea mea, pentru acest oraş, pentru fetele mele. Munca noastră a fost răsplătită aşa cum nu speram. E ceva minunat, fetele au adus echipa aici şi au oprit cupa aici”. Eroina din ultimul minut, Iulia Dumanska a declarat: “E un lucru extraordinar pentru mine. Mă bucur foarte mult că împreună cu colegele mele am reuşit să câştigăm această cupă. A fost visul nostru şi suntem foarte fericite. Le mulţumim şi acestor oameni. A intervenit oboseala în a doua repriză, dar am luptat până la capăt. Am fost unite şi acest lucru s-a văzut în teren. Sunt foarte mândră de echipa noastră. Sunt fericită că fac parte din această echipă. E un vis realizat. Voiam să ajungem cât mai sus, dar n-am crezut că o să avem un parcurs aşa de bun şi aşa de frumos”. Golghetera finalei şi jucătoarea cu cel mai mare salt în acest sezon, olteanca Ana Maria Ţicu, a declarat: „Nu am cuvinte să descriu această bucurie. Le mulţumim în primul rând acestor oameni minunaţi care ne-au împins de la spate în momentele cheie. E un vis devenit realitate. De obicei, aşa câştigăm noi, la limită. Ne pare rău că le dăm palpitaţii oamenilor, dar aşa e mai frumos. Cred că diferenţa s-a făcut din partea publicului, dar şi la sufletul pe care l-am pus pe teren. Am jucat din plăcere”.

Site-ul federaţiei europene de handbal notează despre returul de la Craiova: „Inspirata Craiova a câştigat Cupa EHF, după un thriller. Nici Craiova şi Vipers nu câştigaseră vreun trofeu european, aşa că a fost un moment istoric pentru ambele. Zeiţa Fortuna a zâmbit gazdelor, al căror portar, Dumanska, a avut două intervenţii decisive pentru câştigarea Cupei”. Jurnaliştii norvegieni de la p4.no vorbesc despre atmosfera fabuloasă din tribune: „În faţa a 4000 de fani pătimaşi, lui Vipers i-a fost greu să îşi impună jocul. A revenit pe final, dar s-a lovit de câteva parade fenomenale ale portarului Craiovei”. „Atât de aproape pentru Vipers! Craiova a câştigat Cupa EHF la o diferenţă de un gol”, titrează bcnyheter.no. Dagbladet.no scrie: „Katrine Lunde şi Vipers au fost atât de aproape de un titlu european. Visul, interzis de un gol. Arbitrii sârbi Branka Maric şi Zorica Masic au împiedicat victoria norvegiană. I-au luat mingea din mână lui Sulland, care era pe punctul să marcheze. Explicaţia oficială? Craiova ceruse time-out. Această fază i-ar fi adus lui Vipers Cupa EHF”.

 

SCM Craiova – Vipers Kristiansand 30-25 (19-12)

Craiova, Sala Polivalentă, spectatori: 4.500.

SCM Craiova: Dumanska, Stanciu, Lung (portari), Ţicu 11 goluri, Klikovac 5, Nikolic 5, Florianu 4, Ardean 2, Pricopi 2, Trifunovic 1, Rădoi, Vizitiu, Tudor. Antrenor: Bogdan Burcea.

Vipers Kristiansand: Katrine Lunde, Hauge (portari), Sulland 10 goluri, Brattset 4, Kristiansen 3, Jonassen 2, Kristine Lunde 2, Skaug 2, Larsen 1, Tomac 1, Jensen, Olsen. Antrenor: Kenneth Gabrielsen.

Arbitri: Branka Maric, Zorica Masic (Serbia).

 

Parcursul SCM Craiova spre Cupa EHF:

24-19 şi 24-26 cu DVSC Debrecen (Ungaria) – play-off

22-25 şi 16-15 cu Brest Bretagne (Franţa) – grupe

23-17 şi 29-25 cu Randers (Danemarca) – grupe

26-28 şi 30-24 cu Kuban Krasnodar (Rusia) – grupe

23-25 şi 26-23 cu Lada Togliatti (Rusia) – sferturi

23-22 şi 18-18 cu Kastamonu Belediyesi (Turcia) – semifinale

22-26 şi 30-25 cu Vipers Kristiansand (Norvegia) – finală.

GALERIE FOTO: