Meteorologii au emis cod galben de ploi, pentru zilele de marţi şi miercuri, în mare parte a ţării, cantităţile de apă depăşind, în unele zone, 60 de litri pe metrul pătrat, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
„În seara zilei de marţi (15 mai) şi în noaptea de marţi spre miercuri (15/16 mai) în Oltenia, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi nordul Munteniei şi în zona de munte a Banatului şi Crişanei va ploua torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp”, se arată în informarea emisă de către reprezentanţii ANM.
Tot în această perioadă, meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse. „În cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi frecvent 15…25 l/mp”, mai precizează sursa citată.
Avertizarea intră în vigoare marţi, la ora 18.00, fiind valabilă până miercuri, la ora 9.00.(Sursa: Mediafax)
Barbatul disparut , Calin Marin este din Plenita , nu din Pielesti .
Comments are closed.