Peste 10.000 de turişti sunt aşteptaţi să ajungă pe litoral la începutul acestui sezon estival, în cadrul ediţiei de primăvară a programului special „Litoralul pentru toţi”, în ofertă fiind incluse unităţi de cazare la preţuri similare celor din anii trecuţi, transmite corespondentul MEDIAFAX. Programul este lansat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), între 15 mai şi 18 iunie, cu scopul declarat de a realiza continuitatea sezonului după minivacanţa de 1 Mai, iar oferta este foarte diversificată şi include, şi în acest an, şi hoteluri care oferă turiştilor pachete All inclusive.
„Programul special Litoralul pentru toţi stârneşte de la an la an un interes semnificativ din partea turiştilor, care au posibilitatea să achiziţioneze sejururi în extrasezon, pe litoralul românesc, la preţuri mai mult decât avantajoase. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia septembrie – octombrie 2014, ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea şi preţuri inferioare acestor plafoane tarifare”, spune preşedintele ALDD, Corina Martin.
Astfel, tarifele practicate pentru şase nopţi de cazare, pentru zona Mamaia – Constanţa – Eforie, sunt de 205 lei/ persoană pentru un sejur la un hotel clasificat cu o stea, 235 lei la un hotel de două stele sau 315 lei cu mic dejun inclus, 265 lei la un hotel de trei stele, ori 425 lei cu mic dejun, 485 lei la un hotel de patru stele, respectiv 605 lei la unul de cinci stele. Pentru sudul litoralului, în staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, tarifele maximale pentru această ediţie a „Litoralului pentru toţi” sunt semnificativ mai mici. Astfel, tarifele pentru un sejur de şase nopţi/ persoană vor fi cuprinse între 159 lei, la un hotel de o stea, fără mic dejun, şi 469 lei/ persoană, la un hotel de cinci stele, cu mic dejun inclus, preţuri identice cu cele practicate în ediţiile din anii trecuţi ale programului.
Potrivit preşedintelui interimar al ANAT, Remus Vişan, „Litoralul pentru toţi” a devenit unul dintre programele cele mai căutate de turiştii români care vor vacanţe liniştite şi relaxante, în extrasezon. „Agenţiile de turism vin, ca în fiecare an, în întâmpinarea acestora cu oferte de sejururi, la preţuri foarte atractive, pentru orice buget, indiferent dacă turiştii aleg partea de nord sau pe cea de sud a litoralului”, spune Vişan. Locurile vor fi vândute în peste 70 de agenţii din toată ţara, ceea ce înseamnă că, la sfârşitul ediţiei de primăvară 2016 a programului, cel puţin 10.000 de turişti vor putea beneficia de vacanţe pe litoral, tarifele indicate exprimând o recomandare maximală, valoarea acestora fiind stabilită de fiecare prestator în parte, mai spun reprezentanţii celor trei organizaţii.